Astăzi, 6 aprilie, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Ovidiu. Slujba va fi precedată, de la ora 17.30, de sfințirea lumânărarului și a anexelor bisericii. Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sfântului Pantelimon, ale Sfinților Epictet și Astion, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și ale Sfântului Teodor Tiron, de la biserica „Sfântul Nectarie” din Constanța. Sfintele moaște vor sta spre închinare în biserica din Ovidiu începând de astăzi, ora 14.00, până mâine, 7 aprilie, ora 15.00.
Duminică, 8 aprilie, începând cu ora 9.00, de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Totodată duminică se împlinesc 11 ani de când, în data de 8 aprilie 2001, Înaltpreasfinţia Sa a fost intronizat în scaunul de Arhiepiscop al Tomisului. Cu acest prilej va fi oficiată slujba de „Te Deum” și va fi lansat CD-ul intitulat „În vremea aceea…”, frescă muzicală semnată de preotul Ion Popescu-Runcu.
La ora 17.00, la Catedrala arhiepiscopală Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia prima denie a Săptămânii Patimilor. În dimineața zilei de 9 aprilie, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia la Taina Sfântului Maslu la biserica „Schimbarea la Față” (Biserica Greacă) din Constanța. Este prima biserică din Eparhie în care IPS Teodosie a slujit în calitate de Arhiepiscop al Tomisului.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.