Zilele acestea se desfășoară la Constanța Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
La proiect participă 8 județe: Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, Vrancea, Ialomița, Calarași și Buzău.
Acest proiect a început în anul 2011 și s-a finalizat la începutul anului 2014 la Constanța în două etape: prima etapă s-a desfășurat în perioada 12 – 15 ianuarie 2013, iar a doua etapă are loc între 19 – 22 ianuarie 2014 la Hotel Bulevard.
Formatori sunt: Prof. Elena Bălosu, Prof. Luminița Cosmeanu și Prof. Nicoleta Savu, coordonate de Prof. Irinela Nicolae – Inspector Învățământ Preșcolar Constanța.
Proiectul este relevant pentru Strategia Europeană de Ocupare, prin contribuţia pe care o aduce pe termen lung la creşterea ratei generale de ocupare şi prin crearea premiselor educaţionale pentru o integrare şcolară cu indici reduşi de părăsire timpurie a şcolii şi cu şanse crescute de integrare viitoare pe piaţa muncii a generaţiilor actuale de preşcolari.
În ”Situaţia actuală a învăţământului preşcolar”, studiu de analiză realizat de UNICEF România şi ISE se constată că un număr important de cadre didactice (mai mult de 34%) consideră că se poate vorbi de anumite discontinuităţi între grădiniţă şi şcoală primară. În ordinea frecvenţei argumentelor cadrelor didactice s-au enunţat următoarele discontinuităţi:
la nivelul metodologiei didactice (în şcoală nu se acordă atenţie jocului; ritmul de dezvoltare din învăţământul primar nu este adecvat particularităţilor individuale ale copiilor);
la nivelul planului de învăţământ al clasei I şi a-II-a, care nu valorifică activităţile derulate în grădiniţă (cunoaşterea mediului nu se preda şi în clasa I; nu există continuitate în şcoală în ce priveşte educaţia civică şi activităţile de educaţie practică şi modelaj; jocurile logico-matematice lipsesc în clasa I; nu există continuitate în şcoală în activităţile de dezvoltarea vorbirii).
Pe de altă parte, statutul educatorului şi tratarea diferenţiată a acestuia în comunitatea cadrelor didactice constituie o sursă de nemulţumire şi unul dintre motivele pentru care se emit sugestii privind asigurarea colaborării grădiniţă-şcoală pe dimensiunile: continuitatea curriculumului (programă, materiale didactice), unitatea de management a grupului (amenajarea spaţiului de lucru, nr. copii/clasa, lucrul pe microgrupuri), metode de lucru similare, precum şi relaţii inter-instituţionale de parteneriat.
Proiectul propune o abordare educaţionala sistematică destinată preşcolarilor din grupa mare pregătitoare în vederea facilitării formării şi testării aptitudinii de şcolaritate prin instrumente digitale, teste şi o abordare educaţională alternativă care să favorizeze o inserţie şcolară eficientă, acces şi participare de succes la educaţie pe termen lung. Elementele de valoare adaugată ale proiectului se referă la:
dezvoltarea/pilotarea/validarea unui program educaţional alternativ de pregătire a debutului şcolar pentru copiii preşcolari din grupa mare pregătitoare („Împreună cu copiii pentru un debut şcolar de calitate”) ce contribuie la adaptarea şcolara şi la prevenirea riscurilor de părăsire timpurie a şcolii;
dezvoltarea şi testarea sistematică a aptitudinii de şcolaritate la preşcolarii din grupa mare pregătitoare, astfel încât aceştia să parcurgă ciclul complet al învăţământului obligatoriu şi să fie cât mai puţin expuşi riscului de părăsire timpurie a şcolii;
abordarea participativă, consilierea şi informarea părinţilor copiilor din grupul ţintă, în măsură să favorizeze dezvoltarea unei mentalităţi pro educaţie şi parteneriate sustenabile dintre grădiniţă-şcoală-părinţi-comunitate;
creşterea numărului de cadre didactice participante la cursuri de formare continuă vizând pilotarea instrumentelor didactice digitale şi a metodologiei alternative propuse prin acest proiect, în vederea definitivării şi aplicării acestora la nivel naţional.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară: 2. „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”
Domeniul major de intervenţie: 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”
Titlul proiectului: „Impreuna cu copiii pentru un debut scolar de calitate – instrumente didactice pentru prescolarii din grupa pregătitoare”
Beneficiar: Ministerul Educației Naționale
Nr. contract: POSDRU/91/2.2/S/63126
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.