Procurorii au cerut vineri pedeapsa maximă posibilă, respectiv 10 ani, 6 luni și 20 de zile, pentru Vlad Pascu, autorul accidentului rutier din localitatea 2 Mai, în vara lui 2023, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. Instanța a amânat pronunțarea sentinței pentru data de 31 ianuarie.
„Am ajuns la finalul procesului. Cred că au fost emoţii pentru toate părţile. Este o chestiune istorică, este, cred primul proces care a fost urmărit de presă de la început până la sfârşit. Şi este important pentru că, deşi în contradicţie cu ceea ce am auzit astăzi în sala de judecată, lucruri pe care nu mi le-aş fi imaginat, respectiv că procesul, indiferent ce se întâmplă cu el, pe drumurile publice nu se va schimba nimic sau, de fapt, soluţia din acest dosar nu o să schimbe cu absolut nimic ţara. Ba da, eu cred că deja a fost schimbată încă de la momentul în care s-a petrecut accidentul”, a afirmat Adrian Cuculis, la ieșirea din sediul instituției.
Vlad Pascu a intrat cu mașina pe 19 august 2023, într-un grup de tineri care circulau pe marginea drumului, în apropiere de 2 Mai. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi. Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.