Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au solicitat, la data de 23.07.2012, instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor:
• ROŞCA MĂDĂLIN-SILVIU (agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov – Poliţia Oraşului Măgurele) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual, loviri sau alte violenţe, ameninţare şi ultraj;
• ANDREESCU LAURENŢIU-IONUŢ şi LIXANDRU DANIEL-IONUŢ (agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov – Poliţia Oraşului Măgurele) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită;
Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 13.03.2012, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, inculpaţii Roşca Mădălin-Silviu şi Andreescu Laurenţiu-Ionuţ, au primit suma de 300 de lei, după, ce au pretins anterior o sumă de bani pentru a nu aplica sancţiunea contravenţională prevăzută de lege pentru încălcarea normelor referitoare la circulaţia pe drumurile publice. Totodată, inculpatul Roşca Mădălin-Silviu a întocmit la aceeaşi dată un proces-verbal prin care s-a aplicat o sancţiune în cuantum de 140 de lei pentru o abatere nereală, minoră.
În data de 02.04.2012, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, inculpaţii Roşca Mădălin-Silviu şi Lixandru Daniel-Ionuţ, au primit suma de 300 de lei, după, ce au pretins anterior o sumă de bani pentru a nu aplica sancţiunea contravenţională prevăzută de lege pentru încălcarea normelor referitoare la circulaţia pe drumurile publice. Totodată, inculpatul Roşca Mădălin-Silviu a întocmit la aceeaşi dată un proces-verbal prin care s-a aplicat o sancţiune în cuantum de 140 de lei pentru o abatere nereală, minoră.
De asemenea, la data de 17.05.2012, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, inculpaţii Roşca Mădălin-Silviu şi Andreescu Laurenţiu-Ionuţ au primit suma de 20 de lei pentru a nu aplica măsurile legale ca urmare a încălcării normelor referitoare la circulaţia pe drumurile publice.
Din probatoriul administrat a mai rezultat şi faptul că, la data de 28.07.2011, inculpatul Roşca Mădălin-Silviu i-a aplicat concubinei sale lovituri repetate provocându-i leziuni traumatice care au necesit pentru vindecare, un număr de 5-7 zile de îngrijire medicală;
Totodată, în seara zilei de 06.02.2012, inculpatul Roşca Mădălin-Silviu a ameninţat-o pe concubina sa cu pistolul de serviciu (aflat asupra sa în afara orelor de program), precum şi pe agenţii de poliţie care se prezentaseră la domiciliul acesteia, în urma apelului realizat de către ea la numărul de urgenţă 112. La solicitarea echipajului de poliţie de a-i însoţi la secţie, inculpatul Roşca Mădălin Silviu a devenit agresiv şi violent, sens în care s-a impus încătuşarea acestuia în vederea conducerii la poliţie.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.