Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, la data de 01.06.2012, reţinerea învinuitului MOLDOVAN VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat. Totodată, în cursul zilei de astăzi, 01.06.2012, acesta urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, în noaptea de 15/16 mai 2012, în jurul orelor 0100, inculpatul, pe fondul consumului de alcool şi a unei discuţii telefonice contradictorii cu soţia sa, a încercat să suprime, prin înjunghiere, viaţa fiului său M.A.F. (în vârstă de 11 ani) căruia i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit în zona toracică, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 22-25 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii judiciare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.