În urma prelungirii atentionarii de Cod Galben de vant emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru sambata, 23 martie 2013, ora 8,00, până la ora 17,00, pentru buna funcţionare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare şi pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea, la nivelul S.C. RAJA S.A. prelungeste activitatea Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, până la expirarea Codului Galben. Pentru asigurarea funcţionării sistemelor operate, la nivelul comandamentului vor fi constituite zeci de echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare, echipe ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.
Asigurăm toţi abonaţii societăţii că RAJA Constanţa va depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemului sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA Constanţa va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.
Totodată, facem un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.66.44.44.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.