Asociația Art-Music for people – Campania „Music for Autism”, alături de Asociația Construim Împreună, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Consiliul Județean Constanța, anunță demararea activităților de reabilitare a terenului de sport din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța, începând cu data de 01.07.2024.
Proiectul care va dura până în octombrie – noiembrie 2024. Întreaga lucrare presupune renovarea și echiparea terenului pentru educație fizică, astfel încât să devină un spațiu sigur și atractiv pentru desfășurarea activităților sportive.
„Noi, cei de la Asociația Art-Music for People, avem un lung istoric de implicare în proiecte de integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul educațional și social. Ne bucurăm și de această dată de sprijinul sponsorilor și de cel al instituțiilor locale în a pune bazele unei societăți incluzive. Acest proiect de reabilitare a terenului de sport din cadrul Centrului Școlar Maria Montessori Constanța, realizat prin campania noastră – «Music for Autism» – are un impact semnificativ la nivelul comunității locale și contribuie la dezvoltarea psihică și fizică a elevilor înscriși aici”, a declarat președintele Asociației Art-Music for People.
Realizarea acestui proiect își propune promovarea incluziunii sociale a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) prin sport și joacă în aer liber, precum și diminuarea și compensarea deficiențelor motrice, sociale și de comportament prin activități sportive structurate.
„Proiectul de reabilitare a terenului de sport la Centrul Școlar pentru Educația Incluzivă Maria Montessori este o parte importantă din construirea unui mediu educațional incluziv și prietenos în comunitatea noastră. Ne dorim să dezvoltăm și să susținem proiecte care îmbunătățesc infrastructura educațională și comunitară, iar crearea acestui spațiu sigur și adaptat nevoilor elevilor acestui centru este în direcția misiunii noastre. Suntem recunoscători pentru sprijinul instituțional, dar și cel al sponsorilor, pentru că astfel reușim să contribuim la bunăstarea acestor elevi”, a spus reprezetantul Asociației Construim Împreună.
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori asigură participarea la educație a peste 140 de elevi din oraş şi judeţ, repartizaţi în clase de la pregătitoare până la a X-a ținând cont de particularităţile fiecăruia. Deși instituția există din 1975, transformarea în Centru Școlar pentru Educație Incluzivă s-a produs în 2011, moment în care s-a finalizat și o etapă importantă de extindere. De atunci, au avut loc numeroase proiecte menite să asigure activitățile de educație incluzivă, iar reabilitarea terenului de sport completează armonios dotările pe care instituția le pune la dispoziție elevilor. Termenul de finalizare a lucrărilor este octombrie 2024.
Asociația Art-Music for People, înființată în ianuarie 2015, are ca principal obiectiv promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea psihică şi fizică a persoanelor cu nevoi speciale, precum autism sau deficiență mintală. Asociația Art-Music for People își desfășoară activitatea atât în plan social, cât și cultural. De asemenea, s-au întreprins activități care au avut ca scop dezoltarea socio-profesională a tinerilor implicați în diverse proiecte, cu finanțare nerambursabilă, Erasmus etc. Campania „Music for Autism” este un proiect derulat de asociație de 11 ani, prin concerte umanitare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.