Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Danemarcei cu privire la decizia de prelungire a controalelor la frontiera danezo-germană până la data de 12 mai 2018. În aceste condiții, toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (ferry-boat) și terestre (rutiere și feroviare) dinspre Germania în Danemarca, trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil. Cerința este obligatorie și pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia. Autoritățile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim și rutier (autobuze) din cauza obligativității verificării actelor de identitate ale pasagerilor. Persoanele care nu prezintă acte de identitate valabile sau refuză controlul autorităților daneze vor fi oprite de la tranzitul în Danemarca. În aceste condiții, se recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei în Danemarca, un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională). Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Regatul Danemarcei: +4539407177, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Copenhaga: + 4527355537.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.