În ultimele 48 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 6 infracţiuni astfel:
Peşte transportat ilegal şi pescuit cu plase monofilament
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat patru cetăţeni români care transportau 55 kilograme de peşte fără documente de provenienţă, respectiv pescuiau cu trei plase monofilament.
În data de 27.06.2012, în jurul orei 11.30, în apropierea localităţii Corbu din judeţul Constanţa a fost verificat în trafic un autoturism marca Hyundai Accent, înmatriculat în R. Bulgaria şi condus de C.D. de 37 ani, domiciliat în localitatea Sinoe.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 55 kilograme de peşte pentru care şoferul nu a putut prezenta documente justificative.
Cantitatea de peşte, evaluată la aproximativ 55 lei, a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
În data de 26.06.2012, poliţiştii de frontieră au acţionat în zona de competenţă a S.P.F. Cernavodă, reuşind să-i surprindă în flagrant pe F.I. de 32 ani, M.G. de 18 ani, domiciliaţi în localitatea Hârşova, şi M.D. de 57 ani, domiciliat în localitatea Seimenii Mari, care desfăşurau activităţi de pescuit cu plase monofilament pe fluviul Dunărea.
Primii doi pescuiau dintr-o ambarcaţiune pescărească din lemn cu două plase interzise de lege, iar cealaltă persoană pescuia de pe mal cu o plasă monofilament.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ambarcaţiunea pescărească şi plasele monofilament, cu o valoare totală de 600 lei.
Persoanele în cauză vor fi cercetate sub aspectul săvârşirii infacţiunilor de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte obţinute din pescuit” şi „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Remorcă neînmatriculată în terminalul RO-RO din Agigea
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un cetăţean turc care conducea un ansamblu auto a cărui remorcă nu era înmatriculată.
În data de 26.06.2012, în jurul orei 21.30, în zona terminalului RO-RO din cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea a fost verificat în trafic un ansamblu auto format din cap tractor şi remorcă, condus de cetăţeanul turc T.S.M. de 62 ani.
În urma verificărilor a rezultat faptul că remorca avea ataşat numărul de înmatriculare al capului tractor eliberat de autorităţile din Germania.
Cetăţeanul turc a declarat faptul că a pierdut numerele de înmatriculare ale remorcii pe drum şi că dorea să se îmbarce cu destinaţia Turcia.
Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „tractarea unei remorci neînmatriculate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85, alin. 3 din O.U.G. 195/2002 republicată.
Infracţiuni pe drumurile publice
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat două persoane care conduceau autoturisme fără a avea permis de conducere, respectiv cu numere de înmatriculare expirate.
În data de 27.06.2012, în jurul orei 07.55, pe raza localităţii Garvăn din judeţul Tulcea a fost verificat în trafic un autoturism marca Dacia condus de B.C. de 40 ani, domiciliat în localitatea Văcăreni, care nu poseda permis de conducere pentru respectiva categorie de autovehicul.
În aceeaşi zi, în jurul orei 11.45, în zona de competenţă a P.P.F. Midia a fost identificată o persoană de sex feminin de 25 ani, domiciliată în localitatea Săcele din judeţul Constanţa, care conducea un autoturism marca Audi cu numerele de înmatriculare expirate.
Pe numele persoanelor în cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere”, respectiv „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 85 şi 86 din O.U.G. 195/2002 republicată.
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
Agent principal de poliţies
Marius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.