Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, consideră că Daniel Funeriu greșește profund atunci când atacă sindicatele şi ONG-urile din domeniul educaţiei doar pentru că nu sunt de acord cu măsurile propuse de PDL, precum mutarea clasei a IX-a la gimnaziu. Guvernul USL a susținut întotdeauna necesitatea dialogului social şi a unor măsuri bine fundamentate, care să nu afecteaze viețile a milioane de elevi.
„După ce a observat că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu este o măsură respinsă cvasi-unanim la nivel social, domnul Funeriu fuge de responsabilitatea propriilor sale idei. Atacul lui Daniel Funeriu la adresa sindicatelor și a ONG-urilor din învățământ este o continuare a atitudinii arogante a PDL de a considera că știe ce este mai bine pentru români, fără a avea măcar o tentativă de a dialoga cu profesorii sau cu părinții. Este curios modul în care o persoană care își asumă un nivel înalt de integritate morală și profesională începe să acuze pe toţi cei din jur, în momentul în care se dovedeşte că a greşit. De bun simț ar fi ca domnul consilier Funeriu să-și retragă cuvintele la adresa USL, a sindicatelor și ONG-urilor ce au o atitudine constructivă față de învățământul românesc”, declară ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie.
Ministrul Educației este indignat de acuzele lansate de Daniel Funeriu la adresa sindicatelor și a ONG-urilor și consideră că lipsa de contact a acestuia cu sistemul educațional a provocat o atrofiere a viziunii sale despre învățământ.
„Prin criticile sale, Daniel Funeriu dă dovadă de o atitudine profund politizată și răuvoitoare. Din păcate, domnul consilier este prea ocupat cu atacurile politice și prea puțin interesat de binele elevilor sau de impactul negativ pe care măsurile propuse de domnia sa îl generează. Din fericire, guvernarea USL marchează o ruptură faţă de abordarea PDL şi a domnului Funeriu, deoarece, în prezent, accentul este pus pe dialog, pe respectul faţă de profesori şi grijă pentru elevi, în special pentru cei aflaţi în situaţii dificile”, mai spune ministrul Educaţiei.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.