Triplul campion mondial Remy Bonjasky va sosi în România pentru a asista la gala Superkombat World Grand Prix de la Constanţa, programată pentru sâmbătă, 2 august, în Sala Sporturilor. Starul îşi dedică timpul descoperirii unei noi generaţii de campioni. „Întotdeauna este o plăcere să-l vezi pe Cătălin Moroşanu în ring, este un adevărat showman, are spectacolul în sânge. Ultima oară l-am văzut în Muntenegru şi a ajuns la un nivel foarte mare, mulţi nu credeau în şansa lui acum câţiva ani, sper că va lupta şi în septembrie, în Olanda. Abia aştept gala de la Constanţa, se anunţă câteva meciuri spectaculoase”, a spus Bonjasky, care a reuşit de-a lungul carierei să obţină 77 de victorii, dintre care 40 înainte de limită.Vineri seară, de la ora 22:00, Bonjasky, Moroşanu, dar şi restul sportivilor care vor lupta în gala de la Constanţa vor fi prezentaţi oficial în Piaţeta Cazino din Mamaia, pentru ca la scurt timp după să apară în faţa publicului la Mamaia Music Awards. Biletele pentru gala Superkombat World Grand Prix de la Constanţa în care Cătălin Moroşanu îl va înfrunta pe grecul Giannis „Hercule” Stoforidis costă 30 de lei şi s-au pus deja în vînzare, putând fi achiziţionate de la Sala Sporturilor, dar şi de pe eventim.ro şi magazinele Germanos, Vodafone, Orange şi Domo din toată ţara.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.