Ministerul Afacerilor Externe informează că în urma eforturilor depuse de către minister atât prin intermediul misiunilor sale diplomatice (ambasadele României la Abuja, Paris şi Bruxelles), cât şi la nivelul centralei, marinarii români de pe nava ST Vanessa, arestată în rada portului Lagos din Nigeria, vor fi repatriaţi astăzi, 5 septembrie 2013, pe ruta Lagos-Addis Abeba-Istanbul.
În contextul eforturilor de repatriere a grupului de marinari români, misiunile diplomatice ale României au intervenit pe lângă autorităţile din statele de acreditare şi au menţinut legătura cu toate părţile implicate în litigiu. Centrala MAE a coordonat demersurile ambasadelor şi a convocat grupul de lucru la care au participat reprezentanţii Asociaţiei Agenţiilor de Crewing din România, Autorităţii Navale Române, Ministerului Transporturilor, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi ai Ministerului Finanţelor Publice.
De asemenea, au fost efectuate demersuri şi la nivelul ministrului român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, care a transmis o scrisoare omologului său nigerian, Olugbenga A. Ashiru, pledând pentru identificarea unei soluţii care să ducă la eliberarea marinarilor care nu au fost implicaţi în nici un fel în diferendul comercial dintre armator şi autorităţile nigeriene.
“Repatrierea în siguranţă a cetăţenilor români a fost o prioritate a demersurilor MAE, cum a fost cazul şi în celelalte acţiuni desfăşurate de MAE pe parcursul ultimului an, în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în situaţii dificile în străinătate. Salut finalizarea cu succes a acestei acţiuni complexe la care au contribuit mai multe misiuni diplomatice ale României”, a declarat Titus Corlăţean.
Pentru a evita asemenea situaţii, MAE recomandă marinarilor români care doresc să lucreze pe nave ale unor proprietari şi/sau armatori străini, să se informeze în prealabil asupra situaţiei în care se află navele şi să se angajeze prin intermediul unor agenţii de crewing cu reputaţie bună, acreditate de Autoritatea Navală Română.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.