Urmare a situaţiei conflictuale apărute între CN „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa şi sindicate, vă informăm că, încă de la preluarea mandatului, actuala conducere a companiei a afirmat convingerea precum că dialogul social constructiv este necesar şi benefic, cu atât mai mult având în vedere faptul că în România funcţionează o Lege a Dialogului Social care stabileşte reguli de amănunt, dar şi principii echitabile pentru derularea normală a relaţiilor dintre partenerii sociali.
Vă prezentăm nemulţumirile formulate de către organizaţiile sindicale şi punctul de vedere al conducerii companiei:
1. Permisele de acces în port – în cadrul ședinței din 12.02.2012, membrii Consiliului de Administrație al CN „APM” SA Constanţa au analizat și aprobat noile tarife pentru anul 2012, luând decizia acordării unor facilități de substanță angajaților agenților economici care își desfășoară activitatea pe platforma portuară. În speță, aceștia vor plăti anual un tarif pentru utilizarea căilor rutiere portuare de 35 lei fără TVA, respectiv 0,14 lei/zi lucrătoare (fără TVA).
Nemulţumirea exprimată de către o parte a reprezentanţilor organizaţiilor sindicale rezidă din faptul că anterior, prin sentinţa civilă nr.848/2006, CN ”APM” SA Constanţa a fost obligată la asigurarea accesului liber în incinta portuară pentru angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în Portul Constanţa. Trebuie însă remarcat că hotărârea judecătorească a avut ca singur temei prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramura Transporturi pentru anii 2006-2007. Ultimul Contract Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură Transporturi a încetat la sfârşitul anului 2010. Faţă de această împrejurare, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare a pus în executare sentinţă civilă nr. 848/2006.
CN „APM” SA a solicitat în instanţă clarificarea dispozitivului sentinţei care încearcă a fi pus în executare. Până la acest moment, CN „APM” SA a suspendat executarea. Paşii întreprinşi sunt recunoscuţi drept căi legale, în conformitate cu legislaţia românească.
Angajaţilor CN „APM” SA Constanţa li s-au emis permise de liberă trecere în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi conform art. 214 al.3 din Contractul Colectiv de Muncă, compania suportând costurile aferente.
2. Referitor la aprobarea noului statut al CN „APM” SA Constanţa – Deciziile cu privire la modificarea documentelor şi actelor constitutive ale societăţii sunt atribute exclusive ale acţionarilor. Modificările statutului companiei au fost avizate de Consiliul de Administraţie şi ulterior aprobate de către Adunarea Generală a Acţionarilor în şedinţa din data de 13.02.2012, în conformitate cu propunerile de modificare avizate de către Consiliul de Administraţie şi ca urmare a solicitării acţionarului SC Fondul Proprietatea SA.
3. Referitor la acordarea către salariaţii CN „APM” S.A. Constanţa a cotei de participare la profit – Decizia privind repartizarea profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit aparține exclusiv acționarilor companiei.
Prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr.1/ 16.01.2012, a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 care prevede ca profitul să fie repartizat pe următoarele destinații: dividende şi alte rezerve constituind sursă proprie de finanțare.
4. Referitor la acordarea concediilor de odihnă salariaţilor companiei – Conform art. 145 alin (2) din Codul Muncii ”durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.”
În situația în care timpul efectiv lucrat este mai mic decât timpul normat de lucru, se naște obligația restituirii de către salariat a sumelor primite în mod necuvenit.
Așadar, în cazurile în care a fost întâlnită această situaţie, sumele nu au fost ”reținute abuziv” așa cum în mod eronat susțin sindicatele.
– Cu privire la limitarea efectuării concediului de odihnă pe anul 2012 – Dispozițiile regulamentului intern care reglementează efectuarea concediului de odihnă, criticate de sindicate, nu sunt de natură a limita drepturile salariaților şi nu încalcă prevederile legale aplicabile.
Prevederile aplicabile (Codul Muncii, Contractul Colectiv de Muncă, Regulamentul Intern), trebuie interpretate împreună, unele prin altele şi nu separat, prin scoaterea lor din context.
Prin Codul Muncii, legiuitorul a stabilit în mod categoric, că programarea concediilor se stabilește de către angajator, cu consultarea salariaților, chiar şi în cazul programărilor fracționate a concediilor, caz în care angajatorul are obligația asigurării efectuării de către salariați a cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
În sensul acestor prevederi, Regulamentul Intern aduce clarificări suplimentare şi necesare în legătură cu dreptul angajatorului de a stabili programarea concediului, clarificări care nu sunt de natură a limita sau îngrădi dreptul salariatului la consultare, ci au rolul de a proteja acest drept, prin asigurarea unei reglementari exprese şi obligatorie pentru toți salariații.
Această reglementare a fost necesară din cauza faptului că, s-a constatat din analiza anilor anteriori, că numeroși salariați au solicitat efectuarea concediului în primul semestru, pentru ca ulterior să își suspende sau să își înceteze raporturile de muncă. Aceste situații conduc la imposibilitatea diminuării retroactive a concediului deja efectuat şi la necesitatea obligării salariaților la restituirea sumelor/beneficiilor încasate necuvenit aferente efectuării concediului.
5. Referitor la programul de lucru – Regulamentul Intern aprobat prin hotărârea Consiliului de Administraţie din 28.07.2011 al CN „APM” SA Constanţa reglementează după cum urmează:
”…Programul de lucru este între orele 9.00-17.15 cu pauza de masă între 13.00 şi 13.30.”
Așadar, programul de lucru ce formează obiectul nemulțumirii sindicatelor a fost modificat prin Regulamentul Intern în mod legal şi urmează a fi aplicat pe perioada valabilității acestuia.
6. Referitor la Stadionul Portul – Baza sportivă a portului Constanţa este un bun proprietate privată a companiei, dreptul de proprietate fiind atestat de documente conform legislației în vigoare.
De asemenea conform aceleiași legislații, concesiunea unui bun se poate pune în discuție în cazul bunurilor aparținând domeniului public al statului şi nicidecum a unui bun proprietate privată a unei persoane fizice sau juridice.
Mai mult decât atât, bunurile care constituie proprietate a societăţilor comerciale trebuie să fie utilizate numai în scopul de a genera venituri pentru societate.
Subiectul privind modul de exploatare a bazei sportive a fost discutat în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație, în urma cărora s-au concluzionat următoarele:
– Între CN „APM” SA Constanţa şi FNSP a fost încheiat protocolul nr. 36741/2001 prin care compania a permis folosința gratuită a bazei sportive şi s-a obligat să suporte toate cheltuielile aferente folosirii bunului; contractul menționat este încă în vigoare la acest moment.
– Întrucât se constată o serie de elemente de nelegalitate, pentru denunțarea protocolului a fost inițiată o acțiune în instanță.
Cheltuielile suportate de CN „APM” SA, ca urmare a semnării protocolului respectiv, aduc atingere intereselor acţionarilor societăţii, printre care şi Statul Român.
7. Cu privire la întâlnirile purtate de către CN „APM” SA cu reprezentanţii organizatiilor sindicale, va informăm că:
– Pe parcursul anului trecut au avut loc întâlniri succesive în comisiile paritare din cadrul CN „APM” SA Constanţa.
– În 2012, prin adresa nr. 1989/23.01.2012, CN „APM” SA a adus la cunoştinţa sindicatului din cadrul companiei faptul că în data de 26.01.2012 urma să aibă loc şedinta Consiliului de Administraţie, unde urma să se discute un punct de interes socio-economic. Totodată, s-a comunicat sindicatului că în situaţia în care considera oportună participarea la această şedinţă, să delege un reprezentant sindical. Deşi, ulterior primirii acestei adrese, dl. Stoean Marin, preşedintele sindicatului a venit la sediul companiei şi a consultat materialul de şedinţă, la întâlnirea Consiliului de Administraţie nu a fost prezent nici un reprezentant sindical.
– Prin adresa nr. 6085/24.02.2012, CN „APM” SA a adus la cunoştinţa sindicatului din cadrul companiei faptul că în data de 29.02.2012 urma să aibă loc şedinţa Consiliului de Administraţie la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Pe ordinea de zi, figura un punct de interes socio-economic. S-a solicitat sindicatului ca în cazul în care se consideră oportună participarea la această şedintă, să delege un reprezentant. Menţionăm că nu s-a prezentat nici un reprezentant sindical, nici pentru a parcurge materialului, şi nici la şedinţa Consiliului de Administraţie.
– În vederea rezolvării pe cale amiabilă a diferendului privind tariful pentru folosirea căilor rutiere din porturile maritime de către autovehiculele aparţinând salariaţilor agenţilor economici care au sediul în Portul Constanţa, prin adresa nr. 627/05.03.2012 CN „APM” SA Constanţa a invitat la discuţii, în data de 07.03.2012, la sediul companiei: Sindicatul din CN „APM” SA, Sindicatul „Portul”, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare şi Confederaţia Naţională Sindicală ”Cartel Alfa”.
La această invitaţie au dat curs numai reprezentanţii Confederaţiei Naţionale ”Cartel Alfa”. Aceştia au solicitat ca tariful să fie mai mic decât cel aprobat iniţial. Luând în vedere solicitările exprimate, membrii CA al CN „APM” SA au decis reducerea substanţială a tarifului, de la 149 lei pe an la 35 lei pe an.
– Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare, prin adresa nr. 91/06.03.2012 a solicitat reprogramarea întâlnirii, CN „APM” SA a dat curs solicitării şi a stabilit, prin adresa nr. 652/06.03.2012, o nouă întâlnire pe 08.03.2012. Prin adresa nr. 78/07.03.2012, Sindicatul din CN „APM” SA informează conducerea companiei că nu va da curs invitaţiei. CN „APM” SA a relansat invitaţia la discuţii prin adresa nr. 653/06.03.2012.
– Prin adresa nr. 80/08.03.2012, Sindicatul din CN „APM” SA şi Sindicatul „Portul” au propus o nouă întâlnire pe 09.03.2012. CN „APM” SA, prin adresa 677/08.03.2012, a propus însă ca întâlnirea să aibă loc după data de 16.03.2012.
– Pe 21.03.2012, conducerea CN „APM”SA şi sindicatele s-au întâlnit, în prezenţa Prefectului Judeţului Constanţa, la şedinţa Comisiei de Dialog Social, urmare a solicitării FNSP.
– În data de 29.03.2012, reprezentanţii sindicatelor au fost invitaţi să îşi prezinte solicitările în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie. Acestei invitaţii i s-a dat curs, doi delegaţi ai sindicatelor fiind prezenţi la şedinţă. În cadrul acestei şedinţe, membrii sindicatului au asistat la votarea acordării primei de Paşte salariaţilor companiei. La Consiliul de Administraţie respectiv a participat şi dl. Mircea Staicu, secretarul general al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
– În cadrul şedinţei Comisiei Paritare la nivelul companiei, din data de 05.04.2012, sindicatele şi conducerea CN „APM” SA Constanţa au avut o nouă întâlnire în cadrul căreia s-a discutat acordarea unui spor la salariul de bază pentru timpul efectiv lucrat, salariaţilor care lucrează în program de tură, iar repausul săptămânal nu poate fi efectuat sâmbătă şi duminică.
DIRECTOR GENERAL,
AURELIAN ANDREI POPA
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.