Pe site-ul http://admitere.edu.ro/ au fost publicate astăzi, 23 iulie, rapoartele finale ale repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a nerepartizaţi în prima etapă (13 iulie) sau care nu au participat la această fază.
Astfel, toţi cei 382 de candidaţi înscrişi au fost repartizaţi în proporţie de 100%. Dintre aceştia, 377 candidaţi (98,69%) au fost admişi la prima opţiune exprimată. Reamintim faptul că, în prima etapă a repartizării, au fost distribuiţi în licee 150.220 de elevi.
În perioada 27-30 iulie, Comisia judeţeană de admitere va soluţiona situaţiile speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată şi va repartiza candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, respectiv candidaţii care nu au participat la primele două repartizări computerizate. În intervalul 6-7 septembrie 2012 va avea loc o ultimă repartizare pentru absolvenţii clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapele precedente, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare.
Admiterea în licee se face fără examen, pe baza mediei formate din media generală obţinută la Evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a şi media generală de absolvire a claselor V-VIII. Ambele au o pondere de 50% fiecare. Excepţie fac liceele/clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pentru care se susţin şi probe de verificare a cunoştinţelor la limba maternă.
Pentru o informare rapidă, elevii au la dispoziţie site-ul http://admitere.edu.ro, parte componentă a Portalului Educaţional SEI. Rapoartele care pot fi generate oferă informaţii utile privind stadiul admiterii, ierarhia liceelor după mediile candidaţilor admişi şi locurile rămase neocupate în urma celor două repartizări.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.