Pfizer – BioNTech a dat România în judecată pentru a obliga țara noastră să plătească toate vaccinurile anti-Covid pe care le-a contractat în urma protocolului semnat în 2021
Surse guvernamentale au precizat pentru HotNews.ro că România, prin Ministerul Sănătății, a fost dată în judecată la Bruxelles. Potrivit surselor citate, este vorba despre 28 milioane de doze în valoare de aproximativ 550 de milioane de euro.
„A venit o notificare de deschidere a acestui litigiu în ultimele zile din decembrie. în ultima parte a lunii februarie e un prim termen. România va fi evident reprezentată la acest proces. E vorba de faptul că România a estimat un necesar pandemic pentru doze, însa amendamentul la care compania farmaceutică face referire nu a fost semnat de Ministerul Sănătății și, în consecință, nici nu s-a putut face vreo plată pentru că nu există acele doze încasate de statul român”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Acțiunea legală demarată împotriva României nu este prima pe care gigantul farmaceutic Pfizer o inițiază. În noiembrie anul trecut, Pfizer a dat Polonia în judecată pentru că nu a onorat plățile celor 60 de milioane de doze de vaccin COVID-19 contactate de statul polonez