Circa 300 de voluntari au participat la o acţiune de curăţare a plajei şi zonelor limitrofe acesteia din staţiunea Mamaia. Evenimentul, dedicat Zilei Internaţionale de Curăţare a Plajelor, a fost organizat de Ambasada SUA la Bucureşti în parteneriat cu Liga Navală a Statelor Unite – Consiliul din România. Ziua Internaţională de Curăţare a Plajelor, celebrată anual în data de 19 septembrie, este un avertisment cu privire la pericolul reprezentat de gunoaiele aruncate în mări şi oceane. Acestea afectează sănătatea oamenilor, a florei şi faunei, precum şi resursele care depind de sănătatea apelor. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la lansarea primei iniţiative internaţionale de curăţare a plajelor, condusă de organizaţia Ocean Conservancy. În ajunul conferinţei dedicate oceanelor (Our Ocean) care va avea loc în 5 şi 6 octombrie la Santiago, în Chile, Departamentul de Stat şi Ambasadele SUA din întreaga lume sprijină acţiuni de curăţare a plajelor. Unul dintre principalele obiective ale Planului de Acţiune al conferinţei este reducerea semnificativă a cantităţii de deşeuri, în special a materialelor plastice, existente în mediul marin, pentru a putea obţine o scădere măsurabilă până în 2025. Alte obiective includ reducerea acidifierii oceanelor şi promovarea pescuitului sustenabil. Adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thompson, a participat la eveniment alături de cetăţeni şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Constanţa, sportivi consacrați, elevi de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” și de la Clubul Sportiv “Farul” Constanța, reprezentanţi ai forţelor armate americane şi române, precum şi angajaţi ai Ambasadei SUA.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.