La Hotelul Parc din Alba Iulia a avut loc conferința de presă de lansare a proiectului „Calificarea, un catalizator al succesului!”.
Evenimentul a fost organizat de SC QUAL MEDIA GROUP SRL împreună cu partenerii săi în acest proiect, Asociația Clubul Sportiv al Persoanelor Handicapate Neuromotor Cutezătorii și UAT Oraș Panciu.La eveniment au participat reprezentanţi ai beneficiarului – echipa de management a proiectului și reprezentanți ai partenerilor, reprezentanți ai unor instituţii publice locale și reprezentanți mass-media.
Proiectul “Calificarea, un catalizator al succesului!” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cu contractul de finanțare nr. POSDRU/165/6.2/S/143071. Proiectul se înscrie pe Axa prioritară 6, „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2. „Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă dezvoltarea și promovarea principiului egalității de șanse în societatea românească prin punerea în aplicare a unui program de măsuri integrate în vederea calificării, dezvoltării abilităților, asigurarea accesului egal la ocupare și la construirea unei cariere profesionale și creșterii conștientizării asupra principiului egalității de șanse în cadrul societății civile pentru 660 de persoane (540 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile și 120 membri ai organizațiilor civile și ai administrației publice locale) din regiunile Centru și Sud – Est.
În cadrul proiectului vor fi recrutate 540 de persoane din mediul rural și urban aparținând grupurilor vulnerabile (165 de persoane de etnie romă, 152 de persoane cu dizabilități, 80 de tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, 116 femei și 27 elevi/ studenți), în vederea participării la cursuri de calificare în meseria de cameristă și lucrător comercial, autorizate ANC. Cursurile de calificare se vor desfășura prin intermediul a 24 de sesiuni de formare a câte 360 ore.
Bugetul total al proiectului este de 7.904.056,00 lei, din care valoarea eligibilă a finanțării nerambursabile acordate din FSE este de 6.863.091,82 lei, valoarea eligibilă a finanțării nerambursabile acordate din Bugetul Naţional este 645.761,38 lei, iar contribuția eligibilă a Beneficiarului este de 395.202,80 lei.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.