In cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (15-21 mai), Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa organizează o serie de activităţi de voluntariat la nivelul judeţului Constanţa, în care implică şcoli, licee, grădiniţe, facultăţi, organizaţii nonprofit, părinţi şi copii, cu scopul de a încuraja voluntariatul şi de a-l promova ca normalitate într-o societate care suferă la capitolul implicare civică. Acţiunile pe care Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa le va derula şi promova pe parcursul săptîmânii sunt următoarele : Proiectul „Campion la VOLUNTARIAT!”, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, se derulează în şcolile din judeţ, prin mobilizarea elevilor şi a cadrelor didactice la voluntariat pentru a aduce plus valoare comunităţii. S-au înscris cu activităţi diverse, de ecologizare, mediu, ajututoare umanitare, dotare bibilioteci din mediul rural, socializare cu copii cu nevoi speciale şi multe altele, 26 de unităţi şcolare din judeţ : Școala Gimnaziala nr. 11 „Dr Constantin Angelescu”, Școala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand”, Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa , Scoala Gimnazială „Gala Galaction” Mangalia, C.S.E.I. Albatros, Structura – Scoala Gimnaziala Specială Sanatoriu Techirghiol, Gradiniţa cu Program Prelungit „Tic Pitic” Hârșova, Şcoala Gimnaziala nr 17 Ion Minulescu Constanţa, Liceul Tehnologic „Carsium” Hârşova, Școala Gimnaziaţă „ Dumitru Gavrilescu ” Gârliciu, Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” Constanţa, Colegiul Tehnic „Pontica”, Şcoala nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica”, Şcoala Gimnazială “Tudor Arghezi “ Năvodari, Liceul Teoretic Murfatlar, Colegiul Tehnic „Vasile Pârvan” Constanţa, Colegiul Tehnic Energetic Constanţa, Colegiul National „Mircea cel Bătrân” Constanţa, Colegiul Tehnic „Tomis” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 31 Constanţa, Liceul Teoretic „Anghel Saligny”, Cernavodă, Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, Constanţa, Școala Gimnazială nr.1 Valu lui Traian, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Techirghiol, Colegiul Comercial „Carol I” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanţa, Şcoala Gimnazială Nr. 40 „Aurel Vlaicu” Constanţa. Peste 20 de tineri şi copii cu nevoi special vor veni la un picnic în parcul Tăbăcăriei, pe 20 mai, între orele 10:30-14:00, unde se vor distra împreună cu voluntarii asociaţiei şi vor face împreună voluntariat. În prima zi a Săptămânii Naţionale a Voluntaritului, intervalul orar 11:00 – 13:00, voluntari ai Asociaţiei Împreună pentru Viitor şi Fundației Giovanni Bosco vor realiza „vizualul” acestei campanii, încercând să scrie pe plaja de la Trei Papuci, iniţialele SNV, din nisip. Pe data de 16 mai, între orele 10:00- 12:00, voluntari din ONG-uri şi de la facultatea de Asistenţă Socială vor derula ateliere creative și recreative pentru și împreună cu un grup de tineri cu dizabilități din Constanţa, la Baza nautică a Facultății de Educație fizică, Universitatea “Ovidius”. Parteneri ai activităţii sunt Universitatea „Ovidius” din Constanța, studenți de la Programul de studii Kinetoterapie și Motricitate Specială şi Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri ADAPTO.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.