Pe 15 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare ce are o importanță aparte pentru locuitorii orașului de la malul Mării Negre, fiind și Ziua Marinei Române. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va avea următorul program:
Marți, 14 august:
– ora 8.30, ceremonial religios de pomenire a eroilor marinari la Monumentul Marinarilor de pe Faleza Constanța;
– ora 17.00, slujba Vecerniei la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanţa (zona Dacia);
– ora 19.00, slujba Vecerniei la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” (zona Tomis mall) din Constanța;
– ora 22.00, slujba Prohodului Maicii Domnului la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea localității 23 August. Tot aici, la miezul nopții, va săvârși Sfânta Liturghie.
Miercuri, 15 august:
– ora 10.00, slujba de Te Deum pe Faleza constănțeană, din apropierea Comandamentului Marinei Militare, apoi va participa la manifestările dedicate Zilei Marinei;
– ora 11.00, Taina Sfântului Botez pentru 5 copii instituționalizați, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna.
Adormirea Maicii Domnului
Praznicul Adormirii Maicii Domnului reprezintă momentul în care Maica Domnului trece din viața pământească la cea cerească, eveniment ilustrat de cântările Bisericii: „Mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții”. Despre Adormirea Maicii Domnului nu sunt consemnate informații în Sfintele Evanghelii, ci doar în Sfânta Tradiție a Bisericii. Conform acesteia, Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea că misiunea sa pe pământ se încheie, iar aceasta a mers în Grădina Ghetsimani și s-a rugat. Întorcându-se acasă, și-a luat rămas bun de la cei apropiați. Toți apostolii, în afara Sfântului Apostol Toma, au fost prezenți la înhumare.
A doua zi de la înmormântare a sosit și Sf. Ap. Toma, care a vrut să vadă pentru ultima dată trupul Fecioarei, dar, când mormântul a fost deschis, trupul Preasfintei nu mai era acolo, fiind mutat de către Fiul ei în Împărăția Cerurilor, tradiție intrată și în iconografia sărbătorii, care Îl înfățișează pe Hristos ținând în brațe o pruncă înfășată în alb.
Cea mai veche atestare documentară a praznicului Adormirii Maicii Domnului este din Siria, în secolul V. Locul originar al sărbătorii este Ierusalimul, unde se sărbătorea anual sfințirea unei biserici ridicate între Ierusalim și Betleem, în apropierea unui loc unde Fecioara Maria ar fi poposit înainte de nașterea Domnului. Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele VI-VII, când împăratul bizantin Mauriciu a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani și a fixat data praznicului la 15 august.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost declarată zi de sărbătoare legală, în anul 2008.
Ziua Marinei
Declarată Zi de Sărbătoare Naţională, a fost oficializată la data de 15 august 1902. Atunci, din dorinţa de a atrage turişti, primarul Constanţei, Cristea Georgescu, îi anunţa pe primarii din reşedinţele de judeţ din toată ţara: „cu ocazia serbării Sfintei Maria, patroana Marinei, în apele Constanţei şi pe uscat se organizează nişte serbări demne de văzut, precum regate, alergări, corabia Argonauţilor şi altele”.
Tot atunci, la bordul crucişătorului „Elisabeta” a avut loc o slujbă de Te Deum la care a luat parte şi ministrul de Război, Dimitrie A. Sturdza.
Din an în an serbările au sporit în amploare şi semnificaţii, astfel că adeseori Ziua Marinei a fost pusă sub înaltul patronaj al oficialităţilor de stat, precum Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea sau Ministerul Apărării Naţionale.
Perioada anilor 1960-1990 a fost una neagră în istoria Zilei Marinei, prin politizarea şi accentul propagandistic al evenimentului, în detrimentul încărcăturii spirituale, motiv pentru care a fost despărţită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Revenirea la tradiţie s-a petrecut în 1990, iar în anul 2004, prin Legea 328, ziua de 15 august a fost reinstituită drept Ziua Marinei Române.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.