Pe 4 iunie, Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește pe sfinții dobrogeni Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Cu acest prilej, sâmbătă, 4 iunie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată pe o scenă special amenajată lângă Cripta Martirică de la Niculițel, jud. Tulcea, în care au fost descoperite sfintele moaște. Vara aceasta se împlinesc 45 de ani de la descoperirea Sfintelor Moaște.
Duminică, 5 iunie, începând cu ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții patru martiri de la Niculițel” din cartierul constănțean Faleză Nord, cu prilejul hramului.
Sfinții martiri Zotic, Atal, Camasis şi Filip au fost descoperiți într-o criptă a bazilicii din Niculiţel, judeţul Tulcea. După martiriul lor, moaştele au fost așezate într-o raclă şi depuse în criptă, iar în interior, pe peretele de la intrare, a fost inscripţionat textul „Martirii lui Hristos”, urmat de numelor lor.
Acești patru mucenici de la Niculițel au pătimit împreună, iar martirajul a avut loc în a doua jumătate a secolului al IV-lea. După descoperirea moaștelor, în anul 1971, cu prilejul unor surpări de teren datorate unor ploi abundente, relicvele au fost luate de arhiereul-vicar de atunci, Gherasim Constănţeanul, şi depuse în biserica mânăstirii Cocoşu, din jud. Tulcea, unde se află şi astăzi.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.