Joi, 30 august a.c., ora 05.00, un echipaj de jandarmi a intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit între doi bărbaţi, în Vama Veche, zona „La Stuf”. Pînă la intervenţia jandarmilor, cei doi prieteni, Tudor C., de 23 ani, din Cluj Napoca şi Adrian M., de 44 ani, din Constanţa, pe fondul consumului exagerat de alcool şi în urma unor discuţii în contradictoriu şi-au împărţit pumni şi picioare, cel de-al doilea rănindu-l pe primul cu un corp înţepător. Jandarmii au chemat la faţa locului o ambulanţă care l-a transportat la spital pe Tudor C.,pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Adrian M. a fost condus la sediul Secţiei 3 Poliţie Rurală Mangalia, unde i s-au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârşirii faptei de loviri şi alte violenţe.
****
Pentru siguranţa turiştilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria Română sfătuieşte cetăţenii care observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute cu scopuri obscure, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.
Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe 112.
COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.