„Scrisoare deschisă către domnul Radu Mazăre, încă primar al Constanței
Domnule primar,
Vă solicit public să luați măsurile necesare pentru soluționarea problemelor cauzate de lucrările de extindere a reţelei de canalizare pe strada Dumbrăveni din cartierul Palazu Mare. În speță este vorba despre scurtarea traseului autobuzelor liniei 3, în perioada lucrărilor acestea circulând numai până la sensul giratoriu din dreptul cartierului Tomis Plus, de unde întorc pe ruta spre Constanța.
Demararea proiectului de extindere a rețelei de canalizare reprezintă o necesitate, în condițiile în care locuitorii din Palazu Mare, deşi plătesc taxe şi impozite ca orice constănţean, nu au aceleaşi beneficii –mă refer aici la apă şi canalizare,starea drumurilor, iar acum nici transport în comun. Cu toate că lucrările sunt făcute în beneficiul lor, nu trebuie ca ele să creeze probleme suplimentare locuitorilor din zonă. Nu este normal ca locuitorii din Palazu să fie obligați să parcurgă zilnic o distanță de trei kilometri pe jos sau în microbuze supraaglomerate pentru a ajunge acasă, mai ales că este vorba și despre copii, bătrâni, sau oameni bolnavi.
A scurta traseul liniei 3 reprezintă o soluție comodă, care nu ține însă cont de interesul oamenilor și încalcă dispozițiile legii serviciilor de transport public în comun- garantarea respectării drepturilor și intereselor utilizatorului serviciului de transport public local, deplasarea în condiții de siguranță și confort, acordarea unor facilități de transport anumitor categorii de persoane. În aceste condiții aveți obligația, domnule primar, să găsiți alte soluții pentru a asigura transportul, în beneficiul locuitorilor din Palazu, mai ales că ele există, fiind sugerate chiar de către oameni.
Vă solicit pe această cale să dispuneți urgentarea lucrărilor de extindere a reţelei de canalizare astfel încât autobuzele liniei 3 să poată reveni la traseul inițial, precum și adoptarea unor măsuri care să asigure, până la finalizarea lucrărilor, un transport civilizat și în condiții bune locuitorilor din Palazu Mare.
În speranța că interesul cetățenilor constituie o prioritate pentru dumneavoastră ca primar, vă rog să dați curs cât mai rapid acestei solicitări, având competențele necesare rezolvării acestei probleme.
Dănuț Culețu, Deputat Forța Civică, Colegiul 9″
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.