Lucrările de reabilitare și modernizare a cantinei de ajutor social din Constanța au fost finalizate. Cantina va fi redeschisă incepând cu data de 25.04.2018 și va funcționa de luni-vineri între orele 11:30 – 13:00.
Au fost schimbate instalațiile de încălzire, instalațiile sanitare, gresia, faianța, parchetul și s-au înlocuit ușile și ferestrele executate din lemn cu geam termopan.
Din dorința de a oferi servicii de calitate celor 300 de beneficiari proveniți din familii nevoiașe, cantina a fost dotată cu ustensile de bucătărie și aparte electrice performante: marmite, frigidere pentru probe alimentare, combină frigorifică și hotă.
