Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpatelor:
TIȚĂ MAGDALENA, cercetată sub control judiciar, la data faptei director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Constanța,
CLIANTE ELENA MĂDĂLINA, cercetată în stare de libertate, la data faptei inspector superior în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Constanța,
în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În data de 09 noiembrie 2022, inculpatele Tiță Magdalena și Cliante Elena Mădălina, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei de fiecare), pentru a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, în sensul emiterii unui aviz necesar realizării planului urbanistic zonal pentru o suprafață de teren amplasată în localitatea Valu lui Traian.
În prezența avocaților, cele două inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv
– 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul inculpatei Tiță Magdalena,
– 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul inculpatei Cliante Elena Mădălina.
Dosarele de urmărire penală privindu-le pe cele două inculpate împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Constanța.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.