Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgovişte (jud. Dâmboviţa) găzduieşte, începând de miercuri, 6 iunie, sesiunea specială a examenului de evaluare naţională pentru elevii de clasa a VIII-a care reprezintă România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori. La această sesiune specială participă 5 elevi, componenţi ai lotului olimpic de juniori.
Calendarul desfăşurării probelor, toate scrise, are următoarea configuraţie: 6 iunie – limba şi literatura română, 7 iunie – matematică şi 8 iunie – limba şi literatura maternă. Prima afişare a rezultatelor este programată în data de 8 iunie, până la ora 18.00, iar depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi, în intervalul orar 18.00 – 20.00. În zilele de 9 şi 10 iunie vor fi soluţionate eventualele contestaţii depuse, iar luni, 11 iunie, vor fi afişate rezultatele finale. Centrul de examen este dotat cu sistem de supraveghere video.