Crezurile negative sunt convingerile limitative care ne împiedică să trăim din plin, în bucurie, liniște interioară și echilibru, făra frici, fără limite care ne răpesc energia creatoare, iubirea și stima de sine. Aceste crezuri adânci sunt convingeri pe care le susținem (despre noi înșine) care se reduc în mod esențial la „În adâncul sufletului nu sunt suficient de bun pentru că …” Și de aici putem face o listă cu sute de “pentru că…” Despre crezurile care ne limitează viața, Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “Crezurile, credințele pe care le avem și valorile, principiile în care credem sunt factori decisivi în felul în care ne trăim viața și ne atingem scopurile. Atât timp cât tu nu ești conștient de crezurile tale, de valorile, de aspectele care îți construiesc viața, atunci ele sunt cele care te conduc pe tine. Dacă crezurile tale sunt negative, nesănătoase, neconstructive, atunci ai din start convingeri limitative care sunt adevărate piedici în calea fericirii și succesului personal.” Iată o listă cu zece crezuri care te împiedică să-ți trăiești viața la adevăratul ei potențial: 1.Crezul că trebuie să ai dragoste sau aprobare din partea tuturor persoanelor semnificative din viața ta. 2. Crezul că trebuie să fii competent sau talentat într-un domeniu important. 3. Crezul că ceilalți oameni nu trebuie să acționeze în mod nedrept și că, atunci când o fac, ar trebui să-i învinovățești și să-i vezi ca indivizi răi, greșiți sau imorali. 4. Crezul că trebuie să vezi lucrurile ca fiind îngrozitoare, teribile și catastrofale atunci când ești frustrat sau tratat incorect. 5. Crezul că trebuie să te simți oribil când treci prin presiuni și experiențe dificile; și că nu ai capacitatea de a controla și de a-ți schimba sentimentele. 6. Crezul că, dacă ceva este periculos sau de temut, trebuie să încerci într-un mod extrem să-l eviți. 7. Crezul că poți evita cu ușurință să te confrunți cu multe dificultăți și responsabilități și să duci totuși o existență extrem de împlinită. 8. Crezul că trecutul tău rămâne extrem de important și că dacă ceva ți-a influențat la un moment dat puternic viața, trebuie să continue să te afecteze și astăzi. 9. Crezul că oamenii și lucrurile trebuie să fie mai bune decât sunt și că este îngrozitor dacă nu poți schimba anumite fapte ale vieții după cum ți se potrivesc. 10. Crezul că poți atinge fericirea maximă prin inerție și inacțiune sau bucurându-te pasiv și fără angajament. De cele mai multe ori, crezurile limitative sunt un rezultat al mediului social, familiei, educației, religiei. Acestea încep să se contureze încă din copilărie și se ajustează corespunzător de-a lungul vieții. Dacă în copilărie este greu să conștientizezi și să respingi sau modifici orice credință negativă insuflată de familie și mediul social, acum ai toată puterea să schimbi și să alegi în ceea ce vrei să crezi. Prin crezurile tale îți creezi viața. Cei mai mulți oameni care nu au succes nu sunt conștienți de faptul că au crezuri care le limitează puterea. Sunt și oameni conștienți de crezurile care le dăunează dar care aleg să nu încerce să le schimbe, râmân blocați în ceea ce sunt și ceea ce au. În oricare dintre situații, conștientizarea credințelor negative este esențială pentru evoluție și succes personal. Fără conștientizare nu există schimbare! Orice credință negativă îți influențează viața. Poți alege să te supui sau poți alege să preiei controlul asupra ei. Le controlezi sau te controlează ele pe tine. În orice moment poți pune punct unui crez care te ține pe loc indiferent cât timp te-a însoțit în viață. Despre cum ne descoperim și cum putem începe să schimbăm aceste crezuri, Eugen Popa afirmă “În primul rând observi ce aspecte din viața ta te deranjează, în ce direcții din viața ta ești nefericit, neîmplinit. Iei pas cu pas cu elementele din viața ta care te deranjează, te folosești de ele și începi să le modifici în sensul în care îți dorești tu. Dacă analizezi cu atenție orice situație din viața ta vei găsi și sursa neîmplinirilor. Orice crez negativ poate fi combătut prin transformarea lui într-unul pozitiv. Focusează-ți toată atenția pe ceea ce vrei să obții. Vrei fericire, atunci concentrează-te pe starea de bine. E nevoie să înțelegi că ai o responsabilitate față de tine, de ceea ce gândești, de ceea ce alegi să faci. Orice acțiune are la bază unul sau mai multe crezuri. Ai responsabilitatea să alegi ce plantezi în mintea ta”.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.