Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Shenzen (China), după ce a trecut de Irina Begu (43 WTA), scor 6-1, 6-4. În finală se va duela cu Katerina Siniakova (47WTA).
„Sunt din nou în finală aici la Shenzhen, un sentiment extraordinar. Mă bucur să joc din nou finala aici, în fața multor oameni. Vă mulțumesc, întotdeauna îmi place să joc aici și mâine am o provocare mare, a declarat Simona Halep.
Învingătoarea turneului va primi 280 de puncte WTA și un premiu în valoare de 163.000 de dolari, în timp ce finalista ca lua 180 de puncte WTA și 81.251 de dolari.
Alexandra Cornea
