Asociația de Balcanistică și Slavistică din România a organizat sâmbătă, 19 martie 2016, la sediul Uniunii Democrate Bulgare din România, Simpozionul internațional de comunicări științifice „Confluențe româno-slave de-a lungul timpului”. Cuvântul introductiv a fost rostit de președintele Asociației de Balcanistică și Slavistică din România, prof. dr. Nicoleta Ciachir, care a prezentat și volumul aflat în curs de apariție, coordonat de Nicoleta Ciachir și Sorin Marcel Colesniuc, intitulat În amintirea unui istoric român – Nicolae Ciachir. Volumul conține atât evocări ale celor care l-au cunoscut pe prof. univ. dr. Nicolae Ciachir, printre ei fiind prieteni, colegi și foști studenți, masteranzi și doctoranzi ai profesorului, cât și contribuțiile a peste 60 de specialiști români, bulgari, ucraineni și români din Republica Moldova.
Comunicările au fost susținute de specialiști din România, Bulgaria și Ucraina, după cum urmează: prof. dr. Nicoleta CIACHIR (România) președinte al Asociației de Balcanistică și Slavistică din România – Solidaritatea româno-slavă din timpul Renașterii naționale; cercet. șt. dr. Sorin Marcel COLESNIUC (România), vicepreședinte al Asociației de Balcanistică și Slavistică din România – Românii / vlahii din Timoc la începutul secolului XXI; prof. Luca VELCIOV (România) președinte de onoare al Uniunii Democrate Bulgare din România – Pe urmele renascentiștilor bulgari în București; dr. Serhii HAKMAN (Ucraina) secretar științific al Centrului Politologic Bucovinean – Cernăuți – Tradiții regionale ale comunicării interetnice și perspectivele depășirii etnostereotipurilor negative în etnoregiunea Bucovina; cercet. șt. pr. dr. Ion CONSTANTIN (România) Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului – Recuperarea adevărului istoric privind Basarabia în întâmpinarea centenarului Marii Uniri; prof. dr. Nicolae Răzvan MITU (România) secretar general adjunct al A.B.S.R. – Mișcarea culturală macedo-română în timpul guvernării D.A. Sturdza (1901-1904); prof. dr. Cornel MĂRCULESCU (România) – Vizita țarului Nicolae al II-lea la Constanța (1 iunie 1914): reverberații în presa româno-sârbă; Anna-Maria ATANASOVA (Bulgaria) Interpret și șef Protocol Ambasada Republicii Bulgaria la București – Viitorul consulat onorific al Bulgariei la Ploiești; lect. univ. dr. Grigor GRIGOROV (Bulgaria) Universitatea din Blagoevgrad – Hașurări românești ale portretului lui Bai Ganiu; drd. Marian HARAPCEA (România) – Ideal național – ideal artistic. Independența României în lucrările de artă.
Gazdele sesiunii științifice: Luca Velciov – președintele de onoare al Uniunii Democrate Bulgare din România, Lucia Pățan – vicepreședinte și Marin Obretin – președinte executiv, au asigurat cadrul desfășurării lucrărilor. La sesiune au fost prezenți și reprezentanți ai organizațiilor minorităților din România: bulgară, sârbă, ucraineană și aromână. Zenovia Mandiuc și Bogdan Costiuc, reprezentanți ai Uniunii Ucrainenilor din București ai Uniunii Ucrainenilor din România, au pus în discuție situația ucrainenilor din Romînia.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.