Duminică, 4 iunie, de la ora 19.00, constănţenii, sunt asteptati la ultima reprezentaţie a piesei „Șobolanul Rege”, de Matei Vişniec, înainte de participarea la două festivaluri importante: la Festivalul de Teatru Atelier de la Baia Mare si Festivalul de la Avignon, cel mai mare festival de teatru din lume. „Șobolanul Rege” a fost jucat în premieră pe ţară la Constanţa, în stagiunea trecută şi îl are ca regizor pe directorul artistic al teatrului constănţean, Radu Dinulescu. Este o piesă care conţine multe dintre obsesiile lui Matei Vişniec. Pe lângă faptul că este dramaturgul român cel mai jucat, la ora actuală, în lumea largă, el este şi jurnalist la Radio France International, cunoscând din interior transformările suferite de mass media în ultimul timp. De aceea, multe dintre piesele sale tratează influenţa nefastă a jurnalismului senzaţionalist, care a ajuns să reprezinte esenţa mizeriei umane, aşa cum şobolanul este imaginea absolută a murdăriei. „Șobolanul Rege” prezintă o lume urâtă şi nebună, a cărei interfaţă cu publicul este jurnalistul, interpretat de Iulian Enache. Obiectivul său devine, pe parcurs, câştigarea coroanei de rege al audienţei, a primului loc în jurnalele de ştiri. În distribuţie mai sunt Maria Lupu, pe care o veţi vedea pe scenă într-un costum respingător, de şobolan, Remus Archip, Marian Adochiţei, Mihai Sorin Vasilescu, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană, Georgiana Mazilescu şi Ana Maria Ştefan, fiecare jucând mai multe personaje. Scenografia este semnată de Sanda Mitache, muzica, de Mihnea Brumariu şi montajele video, de Alexandru Bibere.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.