Marina Eforie și LifeHarbour Limanu vor găzdui și în acest an cele două etape din cadrul Campionatului Național de Yachting Offshore din România 2017. Campionatul Național de Yachting Offshore 2017 se va desfășura în perioada 8 – 10 septembrie, respectiv 22 – 24 septembrie. Peste 25 de veliere sunt așteptate la linia de start, competitia vova avea 8 curse inshore si o cursă costieră. Startul va avea loc pe 8 septembrie, când ambarcațiunile sunt așteptate la Marina Eforie pentru înscrieri. În zilele de 9, respectiv 10 septembrie, sportivii vor participa la curse pe Marea Neagra. Cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Yachting Offshore 2017 va avea loc în perioada 22 – 24 septembrie la Limanu. După desfășurarea celor două etape, ambarcațiunea clasată pe locul întâi la fiecare clasă (IRC-1, IRC-2, ORC-A, ORC-B, ORC-C) va primi Titlul de Campion National la Yachting Offshore al României pe anul 2017 la clasa respectivă. Ambarcațiunile clasate pe locurile întâi, doi și trei la fiecare clasă (IRC-1, IRC-2, ORC-A, ORC-B, ORC-C) vor primi diplome și medalii. Campionatul Național de Yachting Offshore este organizat de Cluburile Sportive Black Sea Competition și Black Sea Magic, cu sprijinul oferit de Marina Eforie Nord și Life Harbour Limanu și sub egida Federației Române de Yachting. Alexandra Cornea
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.