În perioada 4-6 iunie 2015, Tulcea va găzdui a XVI-a ediție de Danube Delta Rally. La startul competiției de la Tulcea se vor alinia 54 de echipaje naționale și internaționale, acesta fiind un număr record de echipaje participante, atât pentru etapele anterioare ale Danube Delta Rally, dar și cel mai mare număr de echipaje înscrise în etapele desfășurate până în prezent în Campionatul Național de Raliuri Dunlop – 2015.
Joi – 4 iunie 2015, în prima parte a zilei concurenții vor continua recunoașterile pe traseu, urmând ca după amiaza sa aibă loc verificările administrative și cele tehnice. Începând cu ora 18:00, concurenții se vor întrece pe Faleza din Tulcea alături de bucătarii pricepuți de la Jurilovca, într-un inedit concurs culinar de preparare a borșului tradițional de pește.
Începând cu ora 19:00, tulcenii și nu numai, sunt așteptați în Piața Civică, unde va avea loc concertul de deschidere susținut de Corina Bud. 20:30 este ora începerii paradei mașinilor de concurs și a Startului Festiv, la aceasta ceremonie anuntându-și participarea Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, alături de Dl.Horia Teodorescu – Președintele Consiliului Județean Tulcea, Dl.Marin Bădiță – Prefectul Județului Tulcea, dna. Corina Martin – Presedinte Asociatia Litoral – Delta Dunarii, precum și a altor oficialități.
Vineri – 5 iunie 2015, în prima parte a zilei vor avea loc antrenamentele oficiale, urmate în a doua parte a zilei de startul primelor probe speciale, Telița si Cocoșu. Seara zilei de Vineri – 5 iunie 2015, începând cu ora 20:23, este rezervată Superspecialei din centru orașului Tulcea.
Ziua de Sambata- 6 iunie este rezervată celei de a doua zile de concurs, concurenții urmând să parcurgă probele speciale Slava Rusa, Babadag si Eoliene. Festivitatea de premiere se va desfășura în Piața Civică, începând cu ora 20:45.
”Anul 2014 a fost un an foarte greu pentru noi din multe puncte de vedere, dar în special din perspectiva alinierii regulamentelor naționale la stardardele europene impuse de către Federația Internaționala a Automobilului (FIA) şi credem că în mare parte suntem pregătiţi să facem faţă acestei noi provocări. Suntem convinşi că toate eforturile echipei şi ale partenerilor noştri vor fi răsplătite saptamana viitoare, când ne așteptăm la un spectacol automobilistic demn de eforturile generale depuse de la reactivarea Raliului Deltei in 2013 până acum” a declarat Mihai Tănase, organizator Danube Delta Rally.
Raliul este organizat de Clubul Nautic Motorsport sub egida Federației Internaționale a Automobilului si a Federației Române de Automobilism Sportiv, în parteneriat cu Consiliului Judeţean Tulcea si Primăria Tulcea, cu sprijinul Direcției Silvice Tulcea, a Directiei Județene pentru Sport și Tineret si a Primăriei Jurilovca.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.