Spectacolul Teatrului de Comedie București “Pescărușul”, în regia lui Claudiu Goga, îi prezintă pe Emilia Popescu şi Ştefan Bănică în rolurile Arkadina – Trigorin, cărora li se alătură Vladimir Găitan, Carmen Tănase, Florin Dobrovici, Gheorghe Dănilă, Mirela Oprişor, Dragoş Huluba, Alexandru Pavel, Anca Dumitra, George Grigore şi Rădiţă Roşu.
„Ma bucur că putem juca „Pescarușul”, de Cehov și în alte orașe din țară, o piesă clasică a literaturii universale, într-o montare foarte interesantă a regizorului Claudiu Goga, în care joc alături de colegii mei de la Teatrul de Comedie și de tineri actori foarte talentați. Vă aștept pe 25 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, de la ora 19.30.” – Ștefan Bănică
Claudiu Goga a realizat un spectacol în care povestea din piesă este interesantă şi emoţionantă, dar şi uşor de înţeles pentru spectatorul de azi, totul, însă, fiind realizat „fără a trăda sensul fundamental al operei”, după cum declară regizorul. Montată într-un stil tonic și revigorant, piesa este o creaţie reuşită a emoţiilor – care nu îl slăbesc o secundă pe spectator. Complexitatea interpretărilor actoriceşti deschide spectatorilor lumi aparte, în care sunt pictate tablouri de singurătate veşnică, dorinţe neîmplinite, visuri otrăvitoare şi pasiuni nestăvilite.
„Pescăruşul”, piesă în patru acte a lui A.P.Cehov, a fost jucată prima dată pe scena Teatrului Alexandrinsky din Sankt Petersburg, în octombrie 1896. De atunci, a cunoscut montări memorabile în întreaga lume.
Spectacolul are loc marți, 25 martie, ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța. Biletele se găsesc la Agenția de bilete. Prețul unui bilet, în funcție de categorie, este de 80 de lei și 100 de lei.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.