Dezvoltarea concentrării este o aptitudine care se poate realiza independent de factorii externi de stres, iar aceasta ne ajută să dormim mai bine, să învăţăm mai bine, să înţelegem şi să memorăm mai bine, să ne îndeplinim sarcinile de serviciu mai eficient şi, per total, să fim mai fericiţi. “Când te concentrezi, îți conservi energia și nu o consumi pe gânduri sau activități irelevante. De aceea, dezvoltarea concentrării se dovedește a fi vitală pentru oricine aspiră la mai multă eficienţă și independentă. Această aptitudine este utilă pentru atingerea succesului în orice. Fără ea, eforturile sunt împrăștiate, dar cu ea, poți îndeplini numeroase obiective”, explică psihologul.
În contextul în care gândurile ne guvernează existenţa, am devenit atât de obişnuiţi cu această stare încât o privim ca fiind naturală. “Spre exemplu, atunci când respirăm, nu trebuie să acordăm atenție fiecărei respirații. Devenim conștienți de procesul de a respira doar în momentul în care avem probleme la acest capitol, când avem nasul înfundat, când suntem răciți sau când ne aflăm într-o cameră neaerisită. Același lucru se întamplă și cu procesul producerii de gânduri. Devenim conștienți de atacul constant al gândurilor și de neputință noastră de a le calma doar în momentul în care trebuie să ne concentrăm, să rezolvăm o problemă sau să învățăm. Devenim și mai conștienți când avem temeri și griji”, spune psihologul Alexandru Pleşea.
Mintea noastră sare de la un gând la altul în cele mai inoportune momente: atunci când avem de finalizat o sarcină de la job sau trebuie să învăţăm pentru examene. Greseala noastră, continuă specialistul, este că încercăm activităţi care să ne distragă şi mai mult de la concentrarea noastră, aşa că aprindem televizorul sau radioul, începem să ascultăm muzică. Ne întoarcem iar la învăţat, apoi ne aducem aminte de accidentul de aseară şi tot aşa. Când ne uităm la ceas, rămânem uimiţi că a trecut deja o oră şi abia am reuşit să citim jumătate de pagină. Toate aceste lucruri se întâmplă din cauză că nu ne-am dezvoltat, în timp, puterea de concentrare şi mintea noastră nu este obişnuită să îşi focuseze atenţia pe un singur gând, ci trece de la un gând la altul, fără să ţină cont de priorităţi. Dacă în locul nenumăratelor gânduri necontrolate şi neîngrijite, ar exista doar un gând, acesta ar ocupa întregul câmp de atenţie al omului şi aşa s-ar exercita o forţă mare, concentrată şi focalizată pe un singur lucru.
Primul pas pe care trebuie să-l facem este găsirea unui loc liniştit, de preferat în natură şi putem adopta orice poziţie dorim. Următorul pas este să tragem aer în piept şi să ne concentrăm atenţia pe un obiect care ne-a atras atenţia din prima: o frunză, o floare, un nor etc. Pentru a ne măsura puterea de concentrare, putem folosi un cronometru şi să ne notăm timpii de focusare a atenţiei pe un singur obiect, iar obiectivul este să ne mărim timpii de concentrare. Putem practica acest exerciţiu de 2 ori pe zi, câte 10-15 minute pe sesiune, timp de 30 de zile. În tot acest timp vom observa că mintea noastră devine mai clară şi bine direcţionată către scopul şi ideile noastre, iar nivelul de concentrare creşte semnificativ şi memoria se va îmbunătăţi.
Acesta implică găsirea, întâi de toate, a unui loc liniştitor, unde să nu fie factori perturbatori. Pentru a ne cronometra timpul pe care dorim să îl alocăm pentru meditaţie, putem folosi temporizatorul telefonului mobil. Apoi ne aşezăm cu coloana dreaptă pe un scaun, pe o saltea de yoga sau chiar pe jos, închidem ochii şi ne focalizăm atenţia pe respiraţie şi momentul în care acesta se simte cel mai puternic. Începem să numărăm un ciclu de 21 de respiraţii, iar în acelaşi timp căutăm să ne menţinem atenţia doar pe inhalarea pe nas. Atunci când gândurile vor intra în mintea noastră, vom încerca să nu le respingem, ci să le aprobăm şi să ne întoarcem uşor atenţia către inhalarea aerului pe nas. Când ajungem la finalului unui ciclu de 21 de respiraţii, fără să avem gânduri din exterior, ci doar atenţia concentrată pe inhalare, atunci putem spune că ne-am atins scopul, iar mintea noastră va putea să îşi folosească la parametri înalţi această funcţie foarte importantă pentru viaţa noastră. “Cultivând în rutina noastră exercițiile de mai sus, efectele nu vor înceta să apară. În clipa în care ne vom apuca de ele, vom începe cu adevărat să observăm natura minții noastre neastâmpărate, cum gândurile vin și pleacă fără să vrem. Atunci ne putem pune întrebarea: Cine gândește? Obiceiurile mele vechi de gândire sau eu, cel care vreau să gândesc la un lucru’’, conchide psihologul Alexandru Pleșea.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.