O echipă de studenți ai Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius din Constanța, a participat în perioada 05-07 octombrie a. c. la cel mai important exercițiu de securitate cibernetică din România, CyDEx 21, organizat de Serviciul Român de Informaţii (SRI) la Palatul Parlamentului, din Bucureşti, informează asist. univ. dr. Dorin Iordache, coordonatorul echipei.
Potrivit sursei citate, echipa formată din: Lucian Plăcintă, Iustin-Alexandru Vîlcu, Alexandru Chiriacescu, Marius-Paul Boldeanu, Andrei Ispas, Ion-Viorel Mucenic, Marian-Claudiu Nazar, a simulat în cadrul exercițiului CyDEx21, scenarii complexe, care au integrat vulnerabilități și amenințări actuale ce s-au intensificat în noul context al pandemiei de Coronavirus (COVID-19).
„Pe parcursul celor trei zile au fost preluate elemente ale atacurilor cibernetice avansate, adaptate contextului actual – lucrul la distanță, spearphishing, au fost rezolvate scenarii care au presupus atacuri asupra unor elemente ale infrastrucutii critice, de tip SCADA, precum și atacuri cibernetice de tip Advanced Persistent Threat inițiate prin spearphishing”, a subliniat asist. univ. dr. Dorin Iordache.
Organizat de SRI, prin intermediul Centrului Național Cyberint, cu sprijinul partenerilor instituționali MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS și DNSC, evenimentul din acest an s-a desfășurat în format hibrid, atât în mediul online, cât și fizic, fiind simulate șase scenarii complexe, concepute împreună cu Comandamentul pentru Apărarea Cibernetică din cadrul MAPN și Academia Tehnică Militară, SPP, CERT–RO, ENEVO, Bitsentinel, BitDefender, Safetech și TrendMicro.
Scenariile au testat abilitățile tehnice din domeniul securității cibernetice, precum pentesting, analiză malware, forensics sau networking și au dezvoltat un mecanism eficient de avertizare şi reacţie la incidente de acest tip fiind simulate atacuri live ce au vizat compromiterea datelor din organizații virtuale, atacuri asupra unor infrastructuri SCADA și asupra unor elemente critice din sistemul de sănătate publică.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.