Studentul care şi-a incendiat profesorul, fiind nemulţumit de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile.
„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 11,00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Studentul a recunoscut, la audieri, comiterea faptei, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen. El va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili dacă a acţionat cu discernământ. Tribunalul Constanța a admis vineri propunereea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a studentului.
Citește și
Un student de la Universitatea Ovidius i-a dat foc unui profesor
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.