În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 2 infracţiuni astfel:
Sturioni redaţi mediului natural
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat trei cetăţeni români care transportau 26 kilograme de peşte fără documente de provenienţă, precum şi trei exemplare de sturion.
În data de 28.06.2012, în jurul orei 13.30, în apropierea localităţii Grindu din judeţul Tulcea a fost verificat în trafic un autoturism marca Volkswagen înmatriculat în Sibiu, în care se aflau F.M. de 40 ani, R.E. de 55 ani, domiciliaţi în municipiul Sibiu, şi B.F. de 47 ani, domiciliat în municipiul Galaţi.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de aproximativ 27 kilograme de peşte pentru care cele trei persoane nu au putut prezenta documente justificative.
Printre exemplarele de peşte din speciile somn, crap, scrumbie, şalău, singer şi mreană au fost descoperite şi trei bucăţi de sturion din specia cegă în stare vie, în greutate de aproximativ 1,2 kilograme.
Poliţiştii de frontieră au redat mediului natural exemplarele de sturion, iar restul cantităţii de peşte, cu o valoare de 117 lei, a fost predat spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
Persoanele în cauză vor fi cercetate sub aspectul săvârşirii infacţiunilor de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte obţinute din pescuit”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Autoturism furat din Germania, descoperit în P.T.F. Negru Vodă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă un autoturism marca Renault care fusese furat din Germania.
În data de 28.06.2012, în jurul orei 07.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă a fost verificat un autoturism marca Renault Megane condus de B.I. de 43 ani, domiciliat în judeţul Vrancea.
În urma verificărilor a rezultat faptul că autoturismul figura ca furat din Germania din data de 07.12.2011.
Şoferul a declarat faptul că a achiziţionat autoturismul de la o rudă şi intenţiona să îl înmatriculeze în R. Bulgaria.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 5.000 lei, a fost ridicat în vederea indisponibilizării.
Persoana în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 26 raportat la art. 208, alin. 1 şi 4 Cod Penal.
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
Agent principal de poliţies
Marius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.