Astăzi, 13 octombrie 2014, în jurul orei 10.00, elevii clasei a VII-a au acuzat simptome de iritare locală, tulburări de vedere, greaţă şi vărsături. În urma acestor sesizări, directorul unității școlare a chemat serviciul de ambulanţă care a acordat primul ajutor la faţa locului, transportând cinci elevi (4 fete și 1 băiat) la spital.
Conducerea Liceului Teoretic „G. Călinescu” a demarat procedura de sancţionare a celor care se fac vinovaţi de introducerea în unitatea școlară de substanțe iritante și de punerea în pericol a sănătății elevilor.
De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a declanșat o anchetă cu privire la verificarea circumstanţelor producerii incidentului.
Menționăm că în momentul de față starea celor cinci elevi este stabilă, nefiind necesară internarea acestora.
