Marţi, 3 decembrie 2013, începând cu ora 11.00, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (Bd. Mamaia nr. 124), are loc dezbaterea “SUNTEM PRODUSUL MEDIULUI ÎN CARE TRĂIM” (Implicaţii psiho-sociale ale pedepsei privative de libertate), acţiune de promovare a proiectului POSDRU “Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi integrarea lor în societate”, organizată în parteneriat cu Facultatea de Psihologie şi Știinţele Educației (Universitatea “Ovidius” din Constanţa).
Întâlnirea are rolul de a încuraja dialogul între grupul vulnerabil (deținuți și foști deținuți), reprezentanți ai societăţii civile și autorități publice, dar și de a facilita schimbul de informații între organizațiile implicate în implementarea proiectului și părțile interesate, în vederea identificării celor mai bune soluţii de reintegrare în societate a foștilor deținuți.
În cadrul întâlnirii veţi putea interacţiona cu un grup de persoane aflate în detenţie în cadrul Penitenciarului Poarta Albă. De asemenea, vor fi proiectate două filme documentare privind situația deținuților din România și viața acestora în penitenciar, prezentate de Dana Cenuşă, expert în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Dezbaterea este organizată în cadrul proiectului POSDRU /70/6.2/S/33488 “Revenirea foștilor deținuți pe piața muncii și integrarea lor în societate” – proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Organizatori: Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Universitatea de Vest Timişoara, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Călăraşi, Facultatea de Psihologie şi Știinţele Educației.
AGENDĂ
Eveniment de prezentare a proiectului
“Revenirea foștilor deținuți pe piața muncii și integrarea lor în societate”
Constanţa, 3 Decembrie 2013
11:00 – 11:30 Primirea şi înregistrarea participanţilor
11:30 – 11:40 Discurs întâmpinare.
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Ovidius, Constanţa
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
11:40 – 11:50 Scurta prezentare a proiectului
11:50 – 12:10 Prezentarea unui documentar cu privire la situația deținuților din România și viața acestora în penitenciar
Dana Cenușă, Administraţia Naţională a Penitenciarelor
12:10 – 12:20 Dezbateri pe tema documentarului
12:20 – 12:30 Pauză cafea
12:30 – 12:50 Prezentarea unui documentar pe tema încluziunii sociale a persoanelor private de libertate
12:50 – 13:00 Concluziile întâlnirii, întrebări și dezbateri
13:00 – 14:00 Prânz bufet
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.