Târgul de Produse şi Servicii Eco, Bio, Naturale, Wellness şi SPA, denumit EXPONATURA – TRĂIEŞTE SĂNĂTOS!, va avea loc în perioada 26-28 octombrie, la centrul comercial VIVO! Târgul este organizat de Constanța.Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA Constanţa ).
Exponatura va aduce în atenția publicului constănțean o alternativă la modul actual de viață, evidențiind importanţa și beneficiile unei vieţi sănătoase şi soluţiile pentru care constănțenii pot opta, prin promovarea producătorilor de produse ecologice, bio, naturale şi a serviciilor wellness şi spa.
Timp de 3 zile, 16 expozanți – producători, importatori și furnizori de produse și servicii din domeniul eco – bio – wellness vor avea oportunitatea să interacționeze atât cu publicul larg, interesat de produsele și serviciile necesare unui stil de viață sănătos și natural, cât și cu distribuitori, consumatori, investitori și experți implicați activ în acest domeniu.
Vizitatorii Târgului Exponatura – Trӑieṣte Sӑnӑtos! se vor putea informa asupra celor mai recente inovații în domeniu, vor putea testa și achiziționa produse, la prețuri promoționale, beneficiind de oferte exclusive, în cadrul evenimentului, vor avea parte de sesiuni de consiliere nutrițională, prezentări de produse și demonstraţii live, organizate de expozanți.
Programul zilnic de vizitare: 26 – 28 octombrie 2018, orele 10:00 – 22:00
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.