Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) organizează, în perioada 12 – 16 Mai 2021, primul Salon Naţional de Îmbrăcăminte – Încălţăminte TINIMTEX, după o pauză de 2 ani, cea mai mare manifestare expozițională de profil din țară în domeniul industriei ușoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea.
Salonul se desfășoară la Complexul Aurora, din staţiunea Mamaia și reunește circa 40 de firme, producători de îmbrăcăminte și încălțăminte din întreaga țară, în număr mare fiind cele din Iași, Constanța și București, urmate de Prahova, Suceava, Mureș, Arad, Botoșani, Roman, Buzău, Călărași etc.
Toate normele de prevenție Covid-19 vor fi respectate din partea organizatorilor și avem aceleași așteptări și din partea vizitatorilor.
În cadrul TINIMTEX, producătorii, care prezintă colecţii noi și diversificate, au, pe de o parte, prilejul de a întâlni comercianţii din domeniu/magazine, iar pe de altă parte, iau contact direct cu publicul larg interesat de acest segment de piaţă.
Colecţiile pentru vara anului 2021, ale producătorilor români, aduc cele mai noi tendinţe în atenţia publicului constănţean, cât şi a sectorului business, inlcusiv pentru cei interesaţi de ținute work from home, reprezentat de profesioniştii din domeniu.
12-14 Mai program special de Contractări
Program de vizitare:
Acces public: 12 – 15 Mai : 10.00 – 19.00
Duminică, 16 Mai : 10.00 – 16.00
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.