Târgul Naţional de Îmbrăcăminte – Încălţăminte TINIMTEX, cel mai mare eveniment de profil din țară în domeniul industriei ușoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea, se desfășoară in perioada 18 -22 mai, la Pavilionul Expozițional și la Centrul de Afaceri Eurolitoral, din staţiunea Mamaia.
Pe o suprafață totală de 5.500 mp, targul reunește peste 210 de firme, producători și comercianți de îmbrăcăminte și încălțăminte din întreaga ţară, majoritatea acestora fiind participanți fideli ai acestui eveniment.
În cadrul TINIMTEX, producătorii, care prezintă, la fiecare ediţie, colecţii noi și diversificate, au, pe de o parte, prilejul de a întâlni comercianţii din domeniu, iar, pe de altă parte, iau contact direct cu publicul larg interesat de acest segment de piaţă. Colecţiile pentru vara anului 2016, ale producătorilor români, aduc cele mai noi tendinţe în atenţia publicului constănţean, cât şi sectorului business, reprezentat de profesioniştii din domeniu. 10% din totalul firmelor prezente la târg se află la prima participare.
La ediţia din luna mai a TINIMTEX, expozanții prezenți la târg propun publicului constănțean o ofertă extrem de variată, menită să satisfacă toate gusturile, atât din punct de vedere al calității produselor expuse, cât și din perspectiva prețurilor, extrem de atractive pentru cumpărători. Luna mai se remarcă, mai ales, prin multitudinea toaletelor de baluri de absolvire a claselor a VIII-a şi a XII-a, dar şi prin frumuseţea colecţiilor pret- a – porter, pentru zilele frumoase de vară.
TINIMTEX va fi structurat astfel :Pavilion Expozițional parter – îmbrăcăminte adulți, Pavilion Expozițional etaj – îmbrăcăminte adulți și copii, lenjerie, home&deco, accesorii, Centrul de Afaceri Eurolitoral – îmbrăcăminte din piele și blană, genți și accesorii, încălțăminte
Program de vizitare: in perioada 18 – 21 mai: 10.00 – 20.00, duminică, 22 mai: 10.00 – 16.00.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.