Cu prilejul programului Litoralul pentru toți, CFR Călători va asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră. Până la data de 14 septembrie sunt în circulație trenurile din programul “Trenurile Soarelui” (orare plecări/sosiri click aici), după această dată capacitatea de transport va fi adaptată cerinţelor de extrasezon (click aici).
Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar 30% la cumpărarea online, click aici.
Durata de parcurs, Trenurile Litoral – trenuri cu viteza sporită, în cadrul programului Trenurile Soarelui şi în extrasezon Trenurile Litoral care circulă fără opriri intermediare între București Nord şi Constanța vor continua şi în extrasezon să parcurgă această distanţă în 2 ore, iar durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio pe ruta amintită se va menţine în medie la circa 2 ore și 20 minute.
Modificări în circulația altor trenuri După data de 14 septembrie, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul mers al trenurilor din extrasezon, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.
Posibilități de cumpărare bilete Recomandăm tuturor călătorilor să își procure bilete de tren din timp pentru evitarea aglomerației de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit și cușetă. CFR Călători mulţumeşte tuturor celor care îşi cumpără de fiecare dată bilet de tren! Biletele pot fi achiziționate: Online de pe www.cfrcalatori.ro; De la automatele XsellKiosk din gări; De la automatele ZebraPay; Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR; De la distribuitori autorizați (agenții de turism). În ziua plecării trenului, în stațiile mari sunt disponibile și servicii de “rezervare telefonică„ a locurilor: Bucureşti Gara de Nord – la numărul 021/9522; Constanţa – 0727 999 952; Cluj Napoca –0731 990520; Timişoara – 0256 200 457; Braşov – 0268 421 700; Iaşi – 0232 202 777; Galaţi – 0236 496 000.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.