Aflat deja la a 4-a ediție la mare, No Stress Triathlon&Party oferă sambată, 23 august, o nouă provocare amatorilor de mișcare: cursa de biciclete de viteză din cadrul Triathlonului pe șosea, la Neptun-Olimp. Evenimentul va cuprinde 3 probe: înot în mare (același loc de start ca și pentru Triathlonul Offroad de pe 28 iunie 2014); traseu de bicicletă pe șosea, spectaculos, ce parcurge zona de stațiuni, păduri, Herghelia Mangalia; alergare pe faleza de la Olimp (nu pe nisip) – pe traseul de întoarcere de la Triathlonul Offroad. Există posibilitatea de a participa la toate probele din concurs sau doar la una dintre probe, ca membru într-o ștafetă. Organizatorii, Asociația Club Sportiv NO STRESS, au pregătit două categorii de probe: Triathlon sprint și Triathlon olimpic. Prima categorie se va desfășura pe distanțe scurte, cu 500 m înot/ 20 km bicicletă/ 5 km alergare. Pentru individual există segmentele masculin și feminin, iar pentru ștafete: masculin, feminin, mixt, corporate și family. Triathlon Olimpic se va desfășura pe distanțe lungi, cu 1.500 m înot/ 40 km bicicletă/ 10 km alergare. Ca și la primul segment, pentru individual vor exista segmentele masculin și feminin, iar pentu ștafete: OPEN (o singură categorie). Seara, în cadrul petrecerii, se vor acorda premii la peste 100 de participanți, pe diverse categorii: debutanți – cei care participă prima dată la un triathlon; open – primii 5 atât la masculin, cât și la feminin; age group – unde se vor premia categoriile de vârstă, însă nu se vor mai premia cei 5 premiați la open.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.