Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului NICULAE IULIAN IOAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere calificată.Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, la data de 07.09.2012, în jurul orei 1630, în timp ce se afla la locul de muncă, inculpatul NICULAE IULIAN IOAN (angajat al Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale) a incendiat în mod intenţionat un depozit în care se aflau mai multe bunuri, printre care 25 autoturisme şi mai multe produse textile, ce aparţineau Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale. Ulterior, incendiul s-a propagat şi la depozitul alăturat ce aparţinea unei alte societăţi comerciale, în care erau depozitate mai multe bunuri. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.