Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului TITION OVIDIU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în cursul lunii mai 2009, cu prilejul achiziţionării unor produse din carne, inculpatul Tition Ovidiu a indus în eroare administratorul unei societăţi comerciale, prin emiterea a două file cec (refuzate pentru lipsa de mandat a semnatarului), în valoare totală de 72.864 lei. Astfel, la data de 26.05.2009, inculpatul s-a deplasat la sediul societăţii părţii vătămate, unde şi-a manifestat intenţia încheierii unui contract ce avea ca obiect livrarea de produse din carne către societatea la care inculpatul deţinea calitatea de director executiv. Pentru a câştiga încrederea părţii vătămate, inculpatul i-a precizat că derulează contracte individuale cu diferite unităţi militare şi spitale, iar plata urma să fie realizată prin file cec. Ulterior, inculpatul a invocat diverse pretexte pentru a nu încheia în formă scrisă un contract, însă marfa a fost livrată în două tranşe, iar pentru plata acesteia, inculpatul a emis două file cec, care au fost refuzate la plată pentru lipsa de mandat a semnatarului. Astfel, deşi inculpatul a cunoscut la momentul în care a lansat cele două comenzi, că nu are împuternicire pe contul societăţii, a semnat cele două file cec, inducând astfel în eroare partea vătămată cu privire la valabilitatea celor două instrumente de plată. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Buftea.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.