Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai din Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului DUMA GEORGE VIOREL, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 15.04.2012, inculpatul Duma George Viorel, în contextul unui comportament agresiv repetat faţă de mama sa, D.V.E., în vârstă de 82 de ani, iritat de refuzul acesteia de a-i înmâna pensia recent încasată, i-a aplicat numeroase lovituri cu pumnul în zonele feţei, umărului şi toracelui, cu consecinţa producerii fracturării oaselor nazale, a unor multiple fracturi costale şi de umăr stâng, leziuni ce au determinat decesul victimei.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.