Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului VĂLEAN MAXIM-LIVIU sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia îi fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 07 ianuarie 2012, inculpatul a condus un autoturism pe un drum public având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 ‰, respectiv 2,15 g la 1000 ml sânge la orele 1825 şi 2,05 g la 1000 ml sânge la orele 1925 deşi avea cunoştinţă de faptul că îi fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Deta.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului MATUŞCA DAVID-SAMUEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către un conducător auto care nu posedă permis de conducere.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 06.05.2012, în jurul orelor 2000, în timp ce executa serviciul de patrulare, supraveghere şi control al traficului rutier, un echipaj de poliţie a procedat la oprirea, pentru control, a unui autoturism condus de către inculpatul Matuşca David – Samuel, context în care au constatat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Făget.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ŞERPE FLORIN-MARIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste 80 g/l alcool pur.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:
La data de 23.11.2009, în jurul orelor 0145, în timp ce conducea un autoturism pe un bulevard din Municipiul Timişoara, inculpatul Şerpe Florin Marius a fost oprit de către un echipaj de poliţie deoarece circula având luminile stinse. Întrucât inculpatul emana miros de alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest care, a indicat o valoare de 0,83 mg/l.
În urma recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a rezultat faptul că, inculpatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 2,00 g/l alcool pur la orele 0230, respectiv 1,85 g/l la orele 0330.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Timişoara.