Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Ucraina că, la data de 12 august 2016, Serviciul de Securitate ucrainean a stabilit noi grade de alertă teroristă pentru toate regiunile țării, astfel:
Nivel „roșu” (amenințare reală): regiunile Donețk, Lugansk și Peninsula Crimeea;
Nivel „galben” (amenințare probabilă, se stabilește la existența unei informații sigure/confirmate de pregătire a unor acte teroriste): regiunile Zaporijie, Nikolaev, Odesa, Sumî, Harkov, Herson, Cernigov;
Nivel „albastru” (amenințare potențială, se stabilește la existența unei informații, care necesită confirmarea, cu privire la pregătirea unor acte teroriste): regiunile Dnepropetrovsk, Transcarpatia, Rivne, Hmelnițk, Cerkasî, Cernigov, Kiev (orașul și regiunea);
Nivel „gri” (amenințare posibilă, se stabilește în cazul existenței unor factori/condiții care ar putea conduce la acte teroriste): regiunile Vinița, Volîni, Jitomir, Ivano-Frankivsk, Kirovograd, Lvov, Poltava, Ternopil.