A treia ediţie a Festivalul Antic Tomis se va desfăşura în perioada 29-31 august 2014 în Parcul Tăbăcărie din Constanţa, cu participarea a trei asociaţii de reconstituire istorică: Terra Dacica Aeterna (Cluj şi filiala Constanţa, in premiera!), România – Dacia Casa Noastră (Constanţa) şi Legiunea IIII-a Scythica (Dobrici, Bulgaria). Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, Asociaţiei Patronale Mamaia, Asociaţiei Patronale a Cluburilor din Mamaia si al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Dacă prima ediţie a Festivalului Antic Tomis (organizată în perioada 17-19 august 2012 în zona Edificiului Roman cu Mozaic), a reunit peste 6.000 vizitatori, cea de a doua ediţie (ce a avut loc în perioada 16-18 august 2013 în zona Sat Vacanţă – Parcul Tăbăcărie) a reunit peste 15.000 de vizitatori şi participanţi care au interacţionat, pe parcursul celor trei zile, cu activităţi, obiceiuri şi stilul de viaţă din antichitate, în cadrul a numeroase ateliere şi activităţi susţinute de membrii asociaţiilor de reconstituire istorică din România, Bulgaria şi Polonia. La editia din acest an estimam 20.000 vizitatori.
Bugetul de organizare a Festivalului este estimat la 40.000 euro si provine din fonduri obtinute de la Primaria Constanta, din bugetul colectat din Taxa de Promovare Mamaia – Sat Vacanta si din fonduri proprii si sponsorizari. Evenimentul beneficiază şi de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, care va organiza, împreună cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, în perioada 29-31 august 2014, o conferinţă cu tema „Istoria antică a Dobrogei – valorificarea turistică a brandului Dobrogea”. La această conferinţă, participanţii vor avea ocazia de a dezbate activităţile, obiceiurile şi stilul de viaţă din antichitate, şi de a analiza contribuţia patrimoniului istoric al Dobrogei la dezvoltarea turismului în regiune.
Festivalul Antic Tomis a fost o idee a agentiei de marketing cultural Groove Hour, inca din 2006, dar a prins viata numai prin parteneriatul cu Asociatia noastra, care si-a asumat provocarea organizarii unui eveniment istoric in orasul Constanta.
Festivalul va începe vineri, 29 august 2014, cu deschiderea atelierelor de reconstituire istorică. De asemenea, în prima zi, începând cu ora 17.00, constănţenii vor asista la Parada trupelor militare şi civile, pe traseul City Park Mall – Tabăra unde – la ora 18.30 – va avea loc Ceremonia de deschidere, ce va fi urmată de prezentarea echipamentului de luptă şi marea bătălie între daci şi romani.
În ziua a doua, sâmbătă, 30 august, de la ora 10.00 vizitatorii se vor întâlni din nou cu viaţa, arta şi obiceiurile antice prezentate în cadrul atelierelor de reconstituire istorică. La ora 15:00, copiii pot lua parte la o piesă de teatru inedită, cu tematică antică. După ora 17:00 va avea loc o nouă luptă între daci şi romani, urmată de o Paradă în Staţiunea Mamaia.
Ziua a 3-a, duminică 31 august, va începe la ora 10:00, cu vizitarea atelierelor de reconstituire istorică. La ora 13.00 va avea loc Ceremonia oficială de închidere a Festivalului Antic Tomis şi stingerea Flăcării, iar de la ora 17 la locaţia festivalului este programat un spectacol de teatru antic.
Pentru a continua sa crestem nivelul si imaginea Festivalului Antic Tomis, si pentru a da ocazia constantenilor si operatorilor privati sa devina Parteneri ai Festivalului, lansăm o Campanie de strângere de fonduri în sprijinul acestui eveniment. Astfel, ne adresăm atât societăţilor comerciale care doresc să susţină acest festival prin sponsorizare (donaţie minimă de 100 ron/ 25 euro) cât şi publicului larg si miilor de fani care iubesc singurul Festival istoric al oraşului Constanţa (donaţie minimă de 30 Ron/ 7 euro).
Cei care doresc să contribuie financiar la buna organizare a acestui festival pot face donaţii în LEI sau valută (EUR) într-unul din următoarele conturi ale Asociatiei de Promovare Litoral – Delta Dunarii, deschise la Banca Transilvania, Sucursala Constanta: RO 37 BTRL 01401205E31793XX (LEI) RO12 BTRL 0140 4205 E317 93XX (EURO)
Sau pot realiza donatia direct la sediul Asociatiei Litoral – Delta Dunarii, in numerar.
“Festivalul Antic Tomis, aflat la cea de-a treia sa ediţie este, atât pentru comunitatea locală, dar şi pentru Asociaţia noastră, un eveniment de suflet, care atrage mulţi turişti şi o imagine pozitivă, atât de necesară Litoralului românesc. Organizarea evenimentului în staţiunea Mamaia – Parc Tăbăcărie, în luna august, vrea să arate turiştilor care au ales ca destinaţie de vacanţă Litoralul Românesc, că, pe lângă mare, plajă, evenimente în cluburi, pot să se transpună şi în atmosfera şi istoria vremurilor de naştere a cetăţii Tomis. Suntem convinşi că cea de-a treia ediţie va avea un impact şi mai mare asupra turiştilor şi constănţenilor, iar evenimentul va continua să atragă un interes fantastic şi va reprezenta o nouă pagină în istoria evenimentelor de promovare a Constanţei şi a Litoralului Românesc. Vă aşteptam la reîntâlnirea cu Tomiris şi cu legiunile de daci şi romani, care vor reînvia Cetatea noastră! VIVAT TOMIS!“, a declarat Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral-Delta Dunării
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.