Marți, 24 februarie a.c., de la ora 13.00, în holul expozițional al Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, are loc manifestarea dedicată prezentării ofertei educaționale Porți deschise ale Universității Ovidius din Constanța. Pentru prima dată, rectorul prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, prorectorii prof.univ.dr.ing. Gabriela Stanciu și conf.univ.dr. Florin Anghel, alături de echipa de promovare și relații publice a universității se vor afla în dialog direct cu elevii tulceni, viitorii studenți, prilej potrivit pentru a afla care sunt avantajele studenției la „Ovidius”.
Acțiunea va cuprinde, totodată, o donație de carte universitară pentru bibliotecile liceelor din Tulcea.
Manifestarea de la Tulcea va continua în luna mai cu o Caravană de prezentare a ofertei educaționale a Universității constănțene în mai multe localități din țară.
# # #
Universitatea „Ovidius” din Constanța cuprinde 16 facultăți, procesul de învățământ desfășurându-se în cadrul a 46 domenii de licență și, respectiv, 74 programe de studii, sub îndrumarea unui corp profesoral de ținută academică. Procesul educațional este organizat pe trei cicluri de studii – licență, ciclul de masterat și ciclul de doctorat, care, într-o succesiune firească, asigură studenților desăvârșirea profesională. Un loc important este deținut de cercetarea științifică, universitatea deținând centre de cercetare recunoscute CNCSIS în majoritatea domeniilor de activitate.
Astfel, Universitatea „Ovidius”, care a aniversat anul trecut semicentenarul, se înscrie în tradiţiile învăţământului superior românesc și îşi asumă misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară în domeniile vieţii economico-sociale prioritare pentru ţara noastră şi în special pentru zona Dobrogei.
Biroul de promovare și relații publice,
19 aprilie 2012
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.